Timpul.md

Editorial 4 Ianuarie 2018 | 08:00

Istoria recentă – ficțiune în toată regula

Am trăit întotdeauna cu convingerea că nu putem înțelege istoria recentă.

Nu atâta vreme cât vorbim despre generațiile încă în funcție. Ar fi extrem de interesant să știm cum va fi văzută Revoluția română peste două secole. Sau cum va fi catalogat comunismul, atât de prezent în scena politică. Pentru că e suficient să ne uităm la ultimii 80 de ani ca să vedem cât de mințiți suntem.

Chiar și cu un secol în urmă, istoria părea altfel. Dacă punem în balanță faptul că există voci care confundă încercarea de apărare a identității naționale cu antisemitismul. Să îl numești pe Eminescu antisemit e mai mult decât forțat. Și, mai ales, e o rupere din context. Pentru că sunt sigură că dacă ar fi cunoscut atrocitățile celui de al Doilea Război Mondial, poziția lui Eminescu ar fi fost cu totul alta. În aceeași aiuritoare rupere din context foametea organizată e fie pusă în seama secetei, fie – ca la Dodon – în cârca românilor, care oricum pierduseră Basarabia cu ani înainte.
Revoluția română din decembrie 1989 nu e receptată nici astăzi cum trebuie. Comunismul are încă legitimitate, în timp ce legionarismul e considerat marea ciumă a României din secolul XX. Nu că aș vedea legionarismul ca un sistem politic bun, departe de mine gândul, dar nici comunismul nu mi s-a părut mai uman. Iar dacă e să numărăm victimele ambelor ideologii, e limpede că ciuma e roșie, nu verde.

Tânărul meu vecin, Sorin Leia, împușcat în cap pe 18 decembrie, e cel care nu are pagină pe wikipedia ca toți trepădușii din parlament. Despre bărbații și femeile (bărbate) de la noi, născuți în perioada foametei, doar Vladimir Beșleagă observa că aproape toți au plecat de tineri, fiindcă s-au născut din părinți bolnavi și slăbiți. Victimele războiului din Transnistria nu sunt cunoscute. Meritele luptătorilor în Afganistan, nici atât.

Dodon nu a vrut doliu pe 16 decembrie, motivând că regele fără țară e al altui stat. Regele Mihai a fost, pentru cei care nu au înlocuit orele de istorie cu propaganda comunistă, și regele Basarabiei încă din cea mai fragedă tinerețe.

Ne uităm în jur și ne întrebăm ce e istoria recentă? Un roman, o glumă, o minciună dureroasă, o manipulare? Sau poate e, pur și simplu, rodul ignoranței, al nepăsării și al uitării.

Vedem un film despre deportați și ne cutremurăm zece minute. Urmărim un documentar despre rege, acum că nu mai e, și ne umplem de sentimente de durere. Vedem un serial cretin cu rușii și „fașâștii” și ni se șterge din minte faptul că nu mai putem vorbi în termenii de atunci.
Singurul lucru bun pe care îl putem face, dacă ne e lene să punem mâna pe mai multe cărți de istorie, cu diferite surse, ar fi să tăcem. Poate vom părea de bun-simț, în loc să demonstrăm și să afișăm atâta nesimțire și ignoranță.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus