Timpul.md

Istorie 7 Martie 2019 | 07:00

ISTORIE /// 27 de ani de luptă ai unui erou de pe Nistru

 Rămas fără o mână și un picior după războiul ruso-moldovenesc din 1992, Grigore Bădașcu reușește să țină piept tuturor intemperiilor vieții

Grigore Bădașcu din s. Telița, r-nul Anenii Noi, avea trei copii mici în iunie 1992, când a fost chemat să participe la războiul de pe Nistru, cu doar câteva zile înainte de marea bătălie din Bender. A luat arma în mână din dragoste de neam, pentru a-și apăra țara, dar a revenit acasă fără o mână și un picior. L-a nenorocit explozia unui obuz, lansat de un tanc al Armatei a 14-a ruse, care trăgea de pe celălalt mal.

În loc să fie ajutat, îi ajuta el pe alții

Pentru a-și întreține familia în asemenea condiții, un gospodar cu o familie numeroasă, pe care îl așteaptă, pe lângă toate celelalte, vreo trei hectare de pământ, ar trebui să-i roage plângând pe cei din jur să-l ajute, cel puțin, la muncile câmpului. Însă Grigore Bădașcu este un alt fel de om. El nu a vărsat lacrimi nici atunci când toți îl jeleau și nici nu a solicitat ajutorul cuiva.
Hotărând să se descurce singur cu ale casei, a strâns cu tot efortul banii necesari pentru o proteză la picior. Apoi și-a construit o poiețică și un ocol și a început să crească păsări. Când a vândut primele găini și gâște, își amintește că a trăit câteva zile cu adevărat luminoase în familie. Plin de emoții pozitive, și-a cumpărat un cal și o căruță, cu care mergea la cosit și transporta verdeață la ferma sa. Cosea cu o mână, legând coada coasei de ciotul celuilalt braț și șchiopătând. În același mod, pe timp de primăvară, ara și semăna ogorul său, dar îi ajuta și pe alții. Tot cu o mână ținea plugul de coarne.

Singur, în fața vieții...

Când i-au crescut copiii și urmau să-și continue studiile la oraș, el a ținut piept cheltuielilor tot din câștigul său plin de suferință. Pentru că statul nu a fost în stare să le asigure acestora măcar câte o bursă, Grigore le-a achitat contractele de studii și i-a întreținut din toate punctele de vedere. Mai târziu, ca un tată bun, le-a făcut copiilor și nunți, și cumetrii.
Între timp, Domnul a luat-o lângă El pe Xenia, soția lui Grigore și mama copiilor. Ea a fost femeia care a stat la patul lui Grigore în perioadele cele mai grele. Dragostea ei de soție a fost un exemplu prin părțile locului, de aceea a plâns-o tot satul. Lumea înțelegea câtă nedreptate s-a abătut iarăși peste Grigore Bădașcu. La rândul său, el a încercat să se obișnuiască și cu aceasta, dar, în cele din urmă, a rămas uitat de toți...
Aflând și eu despre cele întâmplate, i-am găsit un loc lui Grigore într-un film al colegului meu, Sergiu Tcaci. Apoi el a fost vizitat la domiciliu de către Ștefan Trofim, președintele unei organizații de veterani ai războiului din 1992, care l-a decorat cu o Cruce Comemorativă. Această atenție a reprezentat o bucurie enormă pentru Grigore. Ulterior, împreună cu Ștefan Trofim, am intervenit pe lângă Guvern, care i-a donat eroului nostru un automobil „Moskvici”, ca să se poată deplasa mai ușor.

Lista unui „mare colonel și activist”

Acum șapte sau opt, în preajma zilei de 2 martie, data la care a izbucnit războiul din 1992, un „mare colonel și activist” din rândul combatanților pregătea o listă a prietenilor săi pentru distincții de stat. Ar trebui aici să recunoaștem că fiecare aniversare a războiului de pe Nistru vine ca un prilej benefic nu doar pentru cei care au luptat, dar și pentru unii care nici nu au participat la lupte... Astfel, în lista despre care vorbesc, figurau vreo cinci pretendenți numai la ordinul Ștefan cel Mare.
Activam pe atunci în funcția de consultant principal în Administrația Prezidențială a R. Moldova și l-am rugat pe „marele colonel” să-l includă în lista sa și pe Grigore Bădașcu. Conform procedurii, propunerile pentru distincțiile de stat se fac numai din partea organizaților de veterani. Cu toate că i-am povestit respectivului că omul s-a întors de la război fără o mână și un picior, nu i s-a oferit nici măcar cea mai modestă distincție... Deși, spre deosebire de alții, el ar merita-o pe cea mai înaltă.
Ascultându-mă, distinsul colonel, practic omniprezent în spațiul public, mi-a răspuns cu toată seriozitatea: „Din câte mi-ai povestit, înțeleg că Grigore a fost ostaș de rând. Ca să fie decorat, putem să-l înscriem doar în rândul ostașilor, pentru care se dau numai medalii…”. Mi-a enumerat apoi vreo câteva medalii, ca să aleg una, menționând: „Ordinul Ștefan cel Mare este doar pentru noi, comandanții”.

Marian Lupu l-a decorat cu Ordinul Ștefan cel Mare


Înțelegând cum stau lucrurile, am smuls pachetul de acte al lui Grigore din mâinile „marelui colonel și activist”. Cu ajutorul consilierului prezidențial Iurie Richitinschi, le-am prezentat direct președintelui interimar al R. Moldova, Marian Lupu. Și, în scurt timp, fără implicarea niciunei organizații, a apărut decretul prezidențial, prin care veteranul de război Grigore Bădașcu a fost decorat cu cea mai înaltă distincție militară - Ordinul Ștefan Cel Mare.
Astăzi, Grigore Bădașcu locuiește în casa sa din satul Telița, pe care a mai renovat-o pe alocuri. Se mulțumește cu ce are, iar marea sa bucurie acum vine de la urmași, după ce copiii săi i-au dăruit și nepoței. Este același bărbat modest și harnic, același erou cu inimă mare, pregătit să se descurce în orice situație.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus