Timpul.md

Actualitate 31 Ianuarie 2020 | 09:09

Iulian Chifu // Unionismul ca opțiune legitimă în Republica Moldova

 Am văzut ultima ieșire publică a Președintelui Igor Dodon la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Acolo unde susține că vorbea o ipotetică “limbă moldovenească”. Asta e o primă problemă, pentru că Președintele Republicii Moldova nu respectă Hotărârile Curții Constituționale din propriul stat precum nu respectă nici Declarația de Independență a Republicii Moldova care menționează că limba oficială se numește limba română. Firește, aceasta este o problemă a APCE și Consiliului Europei, dar și a reprezentanței României.

 Că tot vorbeam de numele limbii și valoarea juridică a recunoașterii statelor, ce-ar fi dacă mâine un stat mai hâtru și pus pe șotii declară că nu mai recunoaște independența Republicii Moldova pentru că însuși Președintele nu-și respectă Declarația de Independență? Bine, statele serioase respectă dreptul internațional, cu precădere România. Rusia e la polul opus, a încălcat dreptul international și acordurile la care este parte, de aici și sancțiunile generale pentru anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei.

Dar cred că ar trebui mai multă atenție și la numele limbii vorbite în cancelariile de la Chișinău, limba română, ca și numele statului, care este “Republica Moldova”, nu Moldova, cum apare cu mare ușurătate prin diferite luări de poziții publice și documente. Recunoașterea Republicii Moldova, făcută în primul rând de România, s-a făcut pentru statul cu acest nume, Republica Moldova și pentru numele limbii de limba română!

A doua mare problemă a deplasării și discursului lui Igor Dodon la APCE a fost referirea – e adevărat într-un răspuns la o întrebare a unui membru APCE din România – referitoare la respectarea opțiunilor populației Republicii Moldova, inclusiv aceea de a fi unionist. Și aici, capcana întinsă, cu sau fără intenție, de către Viorel Badea a fost una în care Președintele Dodon a căzut cu brio.

Crezând că marchează puncte pentru că statele UE nu văd cu ochi buni nici o modificare de frontieră în Europa – de fapt e vorba despre nici o modificare prin forță, pentru că Germania s-a unificat pașnic, cu acordul părților, iar Cehoslovacia sau Serbia-Muntenegru s-au divizat la fel de pașnic, tot prin acordul componentelor – Igor Dodon a reacționat nepermis în forul suprem de protecție al Drepturilor Omului, la care Republica Moldova a aderat și unde este membru.

Într-adevăr, dreptul la opinie e liber în democrație, și e un drept fundamental. Inclusiv dreptul de a declara că e o soluție pentru propriul stat unirea cu statul vecin, din care a fost smuls teritoriul. (Și nu, cum continuă să afirme Igor Dodon, clamând teza sovietică de sorginte stalinistă privind ocuparea Basarabiei de către România.) E dreptul oricui să vadă o asemenea soluție, să lupte pentru ea, să formeze un partid politic unionist care să o susțină și să aspire spre o majoritate care, odată, eventual, să fie de acord cu această perspectivă.

Cea de a treia problemă a lui Igor Dodon și a socieliștilor pro-ruși este și mai gravă. Nu numai că unionismul e o opțiune legitimă a cetățenilor Republicii Moldova, dar, mai nou, susținerea pentru această opțiune crește pe măsură ce guvernanții de la Chișinău, clasa politică a Republicii Moldova, oamenii și elita din stânga Prutului dovedesc tuturor că nu știu să guverneze în folosul propriilor cetățeni. Atunci când guvernează pentru buzunarele proprii, când sunt mistuiți de corupție, când nu se pricep să livreze populației serviciile fundamentale - un trai decent, recunoaștere, respectarea demnității, a identității lor românești, securitate, prosperitate.

Lumea contemporană are cetățeni din ce în ce mai exigenți, mai buni cunoscători ai regulilor democratice și a mersului lucrurilor în alte state. Și asta se întâmplă și în stânga Prutului. Oamenii de aici văd ce se întâmplă în România, în Uniunea Europeană, văd cum funcționează lucrurile în Ucraina, în statele baltice ce provin din același spațiul post-sovietic. Dar optând pentru drumul european la timp și în forță, cu reforme reale, orientarea strategică pro-occidentală și pro-europeană, cu îmbrățișarea reală, nu formală a pachetului de principii și valori europene de la Helsinki, cu independența justiției, combaterea corupției, edificarea statului de drept și eliminarea incompatibilităților liderilor, cu practicarea independenței reale, fără a face sluj către Rusia lui Putin, fosta metropolă.

România nu are opțiunea de a forța gesturi politice de tipul unirii la Chișinău. Oricum orice perspectivă de acest fel înseamnă pentru București noi probleme și noi eforturi. Dar cetățenii români susțin unirea într-o proporție covârșitoare. Însă pentru ca un asemenea gest să poată fi măcar luat în considerație, trebuie ca și în stânga Prutului o majoritate să-și dorească să facă pasul. Unirea Republicii Moldova cu România poartă un cost și pentru cetățenul român, dar pe care-l asumă deschis. Iar la nivel diplomatic, România nu va accepta pasul dacă nu e susținut puternic de populația Republicii Moldova și nu presupune rămânerea României reunificate în NATO și UE. Lucru ce trebuie achiesat de toți aliații și partenerii săi. Dar diplomația și conducătorii români vor găsi soluțiile potrivite dacă, la un moment dat, în viitor, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor solicita unirea.

Dincolo de această perspectivă, opțiunea unor cetățeni ai Republicii Moldova de a găsi soluția pentru propria viață în Unirea cu România este o problemă fundamentală nouă pentru Igor Dodon și pentru Guvernul de la Chișinău. Ea subliniază calitatea guvernării, gradul de acceptare a guvernanților de către public, susținerea pentru acțiunile acestora și-i îndeamnă pe aceștia să privească cu mare atenție numerele concrete, cele în valoare absolută, ale votanților care-i mai susțin. Mai ales într-o lume în care exigența oamenilor - cetățeni, plătitori de taxe și alegători deopotrivă - pune sub semnul întrebării însăși existența statelor.

Iar cetățenii sancționează astfel, deopotrivă, și ticăloșia, și hoția, și prostia politicienilor, care-i conduc. Cei care-i împing să-și dorească soluții individuale de a pleca și a trăi peste hotare, tot mai mult, dar și soluții comune, de neam, care presupun renunțarea la propriul stat și căutarea unor conducători mai buni prin revenirea în sânul României, prin reunificare. Să caute la elita unui stat român care, cu bune și cu rele, cu suișuri și coborâșuri, a oferit propriilor săi cetățeni o soartă mult mai bună, propria salvare Mai ales că, în 1989, am plecat de la nivele sensibil egale, dacă nu cumva la Chișinău se trăia chiar mai bine ca la Iași și București.

Cred că, în momentul de față, ultimul lucru pe care și-l dorește Igor Dodon este să deschidă tema unionismului în Republica Moldova, să-i discrimineze pe unioniști și să se lupte cu unionismul. E cea mai mare greșeală. Pentru că e mai mult decât o recunoaștere a impotenței manageriale, de conducere a statului Republica Moldova. Cam ca atacul la numele limbii, limba română, sau la istoria românilor. Care subliniază incapacitatea de asumare și respectare a identității reale a propriului popor. Dacă promovează legi absurde sau, Doamne ferește, scoate numele limbii române și istoria românilor în afara legii, poate fi sigur că a semnat actul de desființare al Republicii Moldova ca stat.

Un stat puternic, echilibrat, sigur pe el, e unul care nu are temeri de această natură. Nu se bate cu identitatea istorică reală a oamenilor. E un stat care știe că obține susținerea propriilor cetățeni prin ceea ce fac conducătorii. Prin încredere, legitimitate și autoritate naturală. Și nu e vorba de salarii și pensii, o copeică sau un ban în plus la sărăcia generală. Asta nu mai ține. Oamenii au demnitate și vor să le fie respectate opțiunile, munca și alegerile proprii. Nu mai suntem în comunism și-n Uniunea Sovietică, “închisoarea popoarelor”, unde vrea din nou Igor Dodon și socialiștii pro-ruși să ducă Republica Moldova. În noul imperiu de secol 21 al Rusiei lui Putin.

Sursa: https://deschide.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus