Timpul.md

Istorie 16 Octombrie 2018 | 10:55

Iurie Colesnic: În culisele Istoriei. Un pictor căzut la Țiganca

Nu știu exact dacă genealogic face parte din marele neam al Basarabilor, dar era și el un Bassarab și a căzut în luptă eliberând Basarabia în 1941.  

Nu era soldat de profesie, era pictor. Un grafician foarte interesant și membru al partidului legionar Totul pentru Țară, prieten cu basarabenii din Grupul grafic, Taiana Baillayre și Gheorghe Ceglokoff și probabil, prin ei, prin felul lor de a fi și a povesti despre plaiul lor de dincolo de Prut el a îndrăgit Basarabia.

Chiar și după moarte, dispariția lui din această lume rămâne a fi acoperită de mister.

Există trei versiuni care descriu moartea lui. Fiecare dintre ele pare să aibă partea sa de adevăr și pare verosimilă, căci așa erau împrejurările din acea vreme.



Două sisteme politice stăteau față în față, comunismul și capitalismul, două orientări politice dictau moda vremii: comunistă și național socialistă cu variațiuni. Și omul era pus în situația grea de a alege de care parte a baricadei să se situeze. Alegerea era dificilă, dar șansele care se ofereau erau minime și de scurtă durată...

Este curios faptul că destinul lui nu prevestea un asemenea deznodământ. Născut la 7 august 1907 la Bacău, după studiile liceale s-a înscris concomitent la două instituții superioare de învățământ: Academia de Arte Frumoase de la București și la Facultatea de Drept a Universității. Această duplicitate în alegere l-a urmărit pe tot parcursul vieții. La academie se decide să se specializeze în gravură ceia ce de fapt i-a reușit cu brio, fiindcă cataloagele Saloanelor Oficiale inserează mai multe lucrări semnate de Alexandru Bassarab, iar pe unele mai importante le și reproduce.



Iar paralel, începând cu anul 1932, alături de alți colegi de breaslă și intelectuali de marcă se înscrie în Legiune, mișcare politică care corespundea aspirațiilor multor tineri din perioada interbelică. Tineri care doreau sincer afirmarea României ca un stat profund creștin și național integru.

Și pe această cale el a reușit să se afirme activând chiar în detrimentul creației. În 1937 a condus campania electorală în județul Ialomița, alături de Mircea Eliade și Mihail Polihroniade și a reușit să fie ales deputat pe listele partidului său, dar regele Carol al II-lea a anulat acel scrutin. Și el n-a mai ajuns în Parlamentul României unde spera să se afirme ca un exponent al breslei sale.

Ca activist de partid s-a remarcat prin diverse activități, cele mai importante fiind conducerea familiei legionare Ideea României, crearea cenaclului artistic Luchian, adică purtând numele marelui artist plastic. Cenaclu care își propunea să adune împreună arhitecți, artiști plastici, filosofi ș.a.

Și desigur era considerat de camarazi ca fiind unul dintre liderii propagandei culturale din cadrul partidului.



Era o imagine mai mult închipuită, decât reală. Probabil conducătorii partidului speculau fin pe faptul că artistul Alexandru Bassarab se bucura de o anumită autoritate în mediul artistic, grație talentului său veritabil.

Afirm aceasta argumentând prin neincluderea lui în Enciclopedia Cugetarea de Lucian Predescu, care reproduce diverse biografii, chiar a unor membri mai puțin importanți ai acestui partid, dar de un nume sonor în epocă, Alexandru Bassarab, uită și nu scrie nimic.
Precum și alte publicații similare au trecut cu vederea acest nume, dar n-au făcut-o autoritățile care după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, rebeliune înăbușită cu multă duritate de generalul Ion Antonescu, Alexandru Bassarab este arestat, închis și apoi odată cu începerea războiului trimis pe linia întâi, într-un regiment de sacrificiu. Ceva similar exista și în armata roșie, unde se selectau arbitrar soldați pentru batalioanele morții și aceștia erau trimiși în cele mai grele misiuni, căci viața lor nu costa nimic. Paradoxal cum gândirea militarilor din diverse țări și regimuri are tangențe uimitoare.

La începutul lunii iulie 1941 Alexandru Bassarab se afla pe platoul Țiganca, unde se dădeau lupte înverșunate. Scriitorul Mihai Pelin în cartea sa Deceniul prăbușirilor (1940-1950).Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști (editura Compania, 2005) descrie două versiuni ale morții pictorului trimis pe linia întâi:

Destinul a vrut ca artistul legionar care-și plătește cel mai scump adeziunea să fie chiar Alexandru Bassarab. De la începutul războiului, generalul Ion Antonescu i-a trimis pe toți legionarii valizi în prima linie a frontului. Gravorul a murit în primele zile ale campaniei din Răsărit, în luptele grele ce s-au purtat la capul de pod de la Țiganca, dincolo de Prut. S-a spus că acolo a fost obligat să dezmineze cu mâinile goale.„Iată un tânăr -- consemna Petru Comarnescu -- pentru care viața și închipuirea, gândul și arta s-au dovedit la fel de reale și la fel de adevărat trăite, chiar dacă i-a fost dat să realizeze mai mult ca ostaș român decât ca artist, care începuse totuși atât de temeinic”...
...La 24 august 1941, atunci când numărul celor căzuți în campania din Răsărit crescuse enorm, autoritățile nu au mai admis cereri de deshumare. Teoretic, rămășițele pământești ale lui Alexandru Bassarab se află în pământul de peste Prut; practic, pierderea lui a fost înregistrată la capitolul „dispăruți”. Iar acolo unde nu există cadavru, persistă incertitudinea, „Bassarab - afirma Tudor Arghezi la vernisajul Grupului grafic din martie 1943 - s-a pierdut, încă din primele lupte, în război. Nimeni nu poate să creadă că între dispăruții anonimi nu ar fi și el în viață.”
(pag.57-58).

În aceeași carte la pagina 145 e descrisă o altă versiune a morții lui Alexandru Bassarab:

Odată cu dezghețul, Gheorghe Vânătoru și Constantin Mihalcea au pornit cu un autocamion al armatei spre Don, hurducând pe șoselele desfundate ale Ucrainei. Se așezară pe scaunele pliante, bune la pescuit sau la vânătoare, cu care-i înzestrase secția militară de propagandă și-și aminteau de întâmplări cu haz de la vernisajele saloanelor interbelice, ca să le treacă timpul mai repede. Când a înțeles că avea de-a face cu pictori, un plutonier din același autocamion le-a povestit o întâmplare deloc veselă: cunoștea în amănunt împrejurările morții colegului lor Alexandru Bassarab. Debarcând peste Prut în zorii zilei de 2 iulie 1941, înaintea pădurii Țiganca, regimentul lui Alexandru Bassarab începuse să sape tranșee într-o vâlcea bătută de patru mitraliere rusești. S-au cerut voluntar pentru anihilarea cazematelor inamice, iar Alexandru Bassarab s-a oferit printre primii. A plecat târâș înainte spre liziera pădurii, împreună cu doi soldați încărcați cu grenade și batoane de dinamită. Și nu a mai revenit din misiune. Legenda care spunea că ar fi fost obligat să dezamorseze mine cu mâinile goale era deci nefondată...



O altă informație oferă internetul citată de publicația Cuvântul Legionar în al cărui articol biografic, Alexandru Bassarab relatează:
La 8 iulie 1941 a fost ucis de un soldat bolșevic, când fusese luat prizonier.

Este cea de a treia versiune și poate cea mai verosimilă, căci în acea perioadă sovieticii nu luau prizonieri, de fapt cum făceau ades și mai târziu...

Chiar dacă data decesului nu coincide în cele două versiuni, un singur lucru e cert că Alexandru Bassarab a rămas pe veci în pământul Basarabiei.

Și despre acest fapt nu s-a scris nimic după 1944, căci România nu dorea să-și amintească de campania din Răsărit și abia după 1989 au început să se deschidă arhivele secrete.

La noi nici atâta nu s-a putut face, ostașii români căzuți la datorie dincoace de Prut sunt tratați și astăzi cu anumită suspiciune...

Cine știe poate cu timpul vom putea scrie pe fiecare cruce din Cimitirul de la Țiganca numele fiecărui soldat român căzut pe pământul nostru, și el dintr-un cimitir de anonimi se va transforma într-un cimitir cu eroi cunoscuți. Un nume de familie se poate deja trece cu siguranță pe răboj - Alexandru Bassarab, pictor... 

ARHIVA TIMPUL
7 februarie 2014

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus