Politică

Iurie Leancă: Dodon distruge imaginea R. Moldova

Iurie Leancă: „Situația este suficient de clară. Pornind de la faptul că în Republica Moldova este un sistem parlamentar și în orice țară cu un astfel de sistem politic prioritățile politicii interne și externe le formulează Parlamentul prin majoritatea constituită, iar Guvernul exercită și transpune în viață aceste priorități. Și în Constituție scrie negru pe alb că Guvernul este responsabil de promovarea politicii interne și externe. Este adevărat că președintele ar trebui să fie un fel de simbol și să reprezinte și Moldova în acest sens în relațiile internaționale. Deci, toate pârghiile, instrumentele se află, în mod special sunt concentrate în mâna Guvernului, având acest status stabilit de Parlament, astfel încât aceste tentative ale președintelui Dodon de a se erija într-un actor important în procesul de elaborare și promovare a politicii externe sunt mai mult niște chestii de imagine, dar care nu au niciun impact, slavă Domnului, asupra obiectivelor prioritare de politică externă.” 

„Foarte ciudată această alegere a domnului Dodon. Mă refer la țări precum ar fi Iranul, Coreea de Nord, în afară de aliatul său deja tradițional, Rusia. E ciudată, fiindcă dânsul nu este novice în afacerile statului – a mai fost și ministru ș.a.m.d. Și, în primul rând, el nu poate să nu știe de unde vine sprijinul politic și cel financiar pentru Republica Moldova. Și nu cred că nu observă cum evoluează acum relațiile dintre Occident – partenerii noștri, susținătorii noștri și cei care ne vor nouă construirea unui stat funcțional, cu cetățeni care se simt bine la ei acasă și Est. Aici e nu doar Rusia, fiindcă, uitați-vă, întâmplător sau nu, dar ultimele rezoluții adoptate printr-o majoritate covârșitoare atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senatul american și, din câte putem spune, președintele Trump va semna aceste sancțiuni, deci, vor deveni lege, tocmai sunt îndreptate împotriva Rusiei, Iranului și Coreei de Nord”.

„Deci, în momentul în care există această relație foarte dură, animozități foarte puternice între Occident (cei care ne ajută pe noi) și aceste țări, am sentimentul că domnul Dodon sau este miop, sau intenționat contribuie la distrugerea imaginii Republicii Moldova; în mod special, în raport cu partenerii noștri care mereu ne-au ajutat. Dacă dânsul crede că Iranul ne poate ajuta pe noi sau Coreea de Nord, în mod special, poate vrea să preluăm exemplul Coreei de Nord – să inventăm o nouă filosofie „juche”-moldovenească, așa se numește filosofia dominantă în Coreea de Nord și să mizăm doar pe forțe proprii, ceea ce face Coreea de Nord. Deci, încă o dată: este iresponsabilitate și nu-mi dau seama unde ne poate duce această linie a președintelui Dodon”.

europalibera.org


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *