Timpul.md

Actualitate 4 Martie 2020 | 10:23

Iurie Reniță, despre vizita lui Dodon la Bruxelles: Una disperată şi ratată

Republica Moldova este interesată să dezvolte parteneriate avantajoase cu regiunile Belgiei. Mesajul a fost transmis de preşedintele Igor Dodon, care se află în Belgia, într-o vizită ţinută în secret până în ultimul moment. Agenda şefului statului este una modestă, iar la nivelul Uniunii Europene are programată doar o discuţie cu un singur comisar european. Fostul ambasador al Republicii Moldova în Belgia, Luxembourg şi la NATO, Iurie Reniţă, consideră că vizita preşedintelui este una ratată.

Vizita în Regatul Belgiei a fost anunţată de Igor Dodon pe reţelele de socializare, pe ultima sută de metri. Şeful statului scria că pleacă să se vadă cu Majestatea Sa, regele Philippe şi conducătorii regiunilor Flandra şi Valonia, părţi componente ale Belgiei, care este un stat federativ.

Diplomatul şi actualul deputat moldovean Iurie Reniţă crede că, în realitate, Igor Dodon a plecat să se inspire din modelul de federaţie belgian.

„Dodon urmăreşte un scop anume, un scop pe care şi-l doreşte demult Moscova, de a federaliza Republica Moldova. Bine, nu pot fi comparate două ţări. Absolut, lucruri incompatibile sub aspect istoric, constituţional şi a democraţiei”, a spus Iurie Reniţă.

În cei patru ani de mandat, Igor Dodon se află pentru a treia oară în capitala Belgiei, Bruxelles, care e şi capitala administrativă a Uniunii Europene. De această dată, însă, agenda lui Dodon include o singură întrevedere la nivelul Comisiei Europene – Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri de Extindere.

„Este o vizită disperată şi una ratată. Domnule, un şef de stat, dacă te pretinzi, trebuie să accepţi şi să organizezi de o manieră în care într-o vizită la UE să ai întrevederi de substanţă”, a precizat Iurie Reniţă.

În calitatea sa de fost ambasador la NATO, Iurie Reniţă susţine că Igor Dodon ar fi încercat să obţină o întrevedere şi cu secretarul general al Alianţei Nord Atlantice, Jens Stoltenberg, dar fără succes.

„Nu mai doresc să-l vadă pe Dodon acolo, cu aberaţiile despre recunoaşterea internaţională a neutralităţii permanente militare. La NATO i s-a spus şi anterior: Domnule, noi vă respectăm neutralitatea DVS. Nu ne implicăm. 05.58 Haideţi să vedem Planul comun de Acţiuni NATO – Republica Moldova cum se implementează, care sunt problemele, cum putem să vă ajutăm”, a conchis Iurie Reniţă.

În concluzie, Iurie Reniţă subliniază că vizita lui Igor Dodon este una: „Bifată exclusiv în context electoral, care nu aduce niciun beneficiu. Ba din contra, ne discreditează şi mai mult. Este evident că şi partenerii europeni, dar şi euroatlantici au tras concluziile de rigoare cine e Dodon”.

De la începutul mandatului de preşedinte, Igor Dodon a efectuat cele mai multe vizite la Moscova, dar niciodată nu a fost invitat şi nu a fost vizitat de şefii statelor vecine, România şi Ucraina.

TVR Moldova

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus