Timpul.md

Actualitate 9 Mai 2020 | 00:10

Iurie Reniță: Este absolut clar că gașca dodonistă are ZILE NUMĂRATE

Actualul guvern dodonist trebuie să plece. Acesta a devenit cel mai nociv și periculos balast, concrescut cu structurile criminale interne și externe. Condiția jalnică și umilă de slugă a Moscovei trebuie încetată o dată și pentru totdeauna. Faimoasa "cină de taină" de la hotelul "LUNA" a încrengăturii dodonisto-kgb-iste tocmai împărțise "blana ursului" din împrumutul rusesc, care, spre fericirea noastră și tristețea lor, a fost pus la respect de către Curtea Constituțională.

Este absolut clar că gașca dodonistă are zile numărate. Este foarte important ce punem în locul acesteia? Experiența tristă a fostului "Alians" ACUM-PSRM și cea a PSRM-PD nu trebuie să se mai repete. Mofturile, aroganța și ambițiile personale nu-și mai au locul într-o nouă garnitură guvernamentală proeuropeana și proromânească. Instituțiile statului trebuie să funcționeze exclusiv în baza Constituției. Niciun fel de SPPS la Președinție, niciun fel de SIS subordonat lui Dodon, niciun fel de Consiliu Suprem de Securitate cu împuterniciri anticonstituționale, niciun fel de "politică externă echilibrată" cu "experți în războaie civile" ori instituții guvernamentale pline de cei care nu au nici cea mai elementară experiență administrativă sau guvernamentală. Niciun fel de miniștri cu concedii chiar în prima lor lună de activitate (tocmai ne apropiem de perioada vacanțelor!).

Doar evitând greșelile și erorile regretabile anterioare și asumându-și responsabilitatea pentru comiterea lor de către toți actorii politici care s-au perindat recent la putere vom putea edifica ceva nou, cu adevărat proeuropean și proromânesc. Altfel vom rămâne în aceeași mocirlă a unui stat rătăcit pe harta Europei, fără prezent și viitor, un stat la cheremul Kremlinului, cu armată rusă de ocupație pe teritoriul lui.

E imperativ necesară o nouă garnitură guvernamentală cu un obiectiv foarte clar și bine definit – implementarea consecvență și necondiționată a Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb și consolidarea efectivă a parteneriatelor noastre strategice cu România, UE și cu Statele Unite ale Americii. Alte soluții și opțiuni nu există!

Silviu Tănase: Alegerile prezidențiale trebuie organizate de o guvernare ne-dodonistă


 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus