Timpul.md

Actualitate 23 Septembrie 2021 | 13:47

Judecătorii au publicat o Declarație în semn de protest față de reducerea garanțiilor materiale și sociale

Mai multe instanțe de judecată din țara noastră s-au solidarizat și au publicat o Declarație în semn de protest față de reducerea garanțiilor materiale și sociale ale judecătorilor.

Conform acestei declarații, „Independența sistemului judecătoresc se asigură nu numai prin stabilirea acesteia în Constituție, dar prin respectarea Independenței, prin asigurarea efectivă a drepturilor judecătorilor, prin asigurarea și păstrarea garanțiilor sociale și prin manifestarea respectului față de actul judecătoresc”, transmite Știri.md.

Aceștia au mai declarat că, potrivit legii, garanțiile sunt oferite judecătorilor NU în interesul lor personal, dar în interesul cetățenilor, pentru ca ei, având toate garanțiile legale și materiale, să nu poată fi corupți, să nu caute resurse în altă parte și să judece cauzele cetățenilor imparțial și obiectiv.

Totodată, art. 31 din Legea 544 declară că „Judecătorul și membrii familiei sale beneficiază de asistență medicală gratuită la nivel minim necesar și de alte garanții sociale prevăzute de lege” precum asigurarea la pensie, asigurare de stat și plăți de compensare.



Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus