Timpul.md

Actualitate 8 Octombrie 2021 | 12:53

Judecătorii CSJ au respins solicitarea avocaților lui Stoianoglo de strămutarea ședinței

Demersul procurorului, privind plasarea lui Alexandr Stoianoglo în arest pentru 30 de zile, rămâne a fi examinată la Judecătoria Ciocana.

Hotărârea a fost luată de judecătorii Curții Supreme de Justiție, după ce avocații procurorului general suspendat au solicitat strămutarea ședinței de judecată într-o altă instanță. Judecătorii CSJ I.Guzun, V.Boico și I.Diaconu au respins demersul avocaților lui Stoianoglo. Cauza a fost examinată, începând cu ora 12, fără participarea părților, transmite dosarmedia.md.


Procurorul anticorupție Victor Furtună, cel care a dispus inițierea urmării penale împotriva procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo și a înaintat mandat de arest în privința procurorului general suspendat, a explicat vineri, 8 octombrie, motivele pentru care a solicitat aplicarea măsurii preventive.


Potrivit procurorului anticorupție Victor Furtună, Alexandr Stoianoglo este acuzat de abuz în serviciu – depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă, darea declarațiilor mincinoase și favorizarea unui grup criminal organizat – cinci capete de acuzare extrem de grave și care, potrivit acuzatorului, prevăd pedeapsa cu închisoarea.

”Domnul Stoianoglo este învinuit de cinci infracțiuni extrem de grave pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea. Stoianoglo este procurorul general al R. Moldova și în cadrul urmăririi penale s-a constatat că dumnealui a favorizat un grup criminal organizat, nu e cazul să spun ce grup, condus de Veaceslav Platon – care i-a ajutat să revizuiască o hotărâre judecătorească definitivă, să scape de închisoare, să evite înaintarea bănuielilor pe anumite capete de acuzare, să pună în aplicare alte scheme infracționale care la moment sunt implementate și sunt în faza incipientă.
Totodată, Stoianoglo este procuror general, conducător al Procuraturii Generale și este șeful procurorilor ierarhic inferiori, are influențe extrem de mari în sistemul procuraturii.Vă dați seama că eu sunt unul care luptă împotriva sistemului. Este riscul ca dumnealui să le transmită informații aflându-se în altă măsură preventivă fapt care va duce la împiedicarea bunei urmăriri penale”, a declarat Victor Furtună.

Declarațiile procurorului anticorupție vin după ce vineri, 8 octombrie, președintele Maia Sandu, a solicitat Procuraturii Generale să ofere informații publice în legătură cu acțiunile întreprinse de procurori în cazul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo și să anunțe motivele solicitării arestului pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus