Timpul.md

Editorial 1 Martie 2017 | 07:52

Jurnal de călătorie: Zürich - între protestantism și fotbal

Prin anii mai mari de studenție am fost fascinat de „Etica Protestantă și spiritul capitalismului”, o lucrare de sociologie a religiilor scrisă de Max Weber, apărută (pentru prima dată) în Germania, în anul 1904. În cadrul acestei lucrări, Max Weber își propune să arate că etica și înțelegerea protestantă a lumii au influențat în mod pozitiv dezvoltarea capitalismului.

Conform viziunii protestante (și în special a calvinismului) datoria omului în lume era aceea de a munci, realizând cu zel planul lui Dumnezeu (omul era considerat drept o unealtă a divinității). Această viziune a locului și a sarcinii omului în lume, era însoțită de interdicții deosebit de stricte privind cheltuirea banilor munciți pe obiecte de lux sau pe orice altceva ce depășea stricta necesitate a traiului zilnic. Max Weber susține că factorii de mai sus (secondați de interdicțiile privind ajutarea oamenilor săraci) au contribuit la reinvestirea continuă a banilor câștigați și astfel (pe termen lung) la menținerea unei economii foarte dinamice și realizarea unor acumulări de capital considerabile.

De când am citit această carte a trecut mult timp, perioadă în care am avut ocazia să călătoresc și să văd multe țări și popoare, cu tradiții, religii și sisteme politice diferite, dar nicăieri n-am văzut standarde de viață și bunăstare mai înalte decât în statele protestante. Țări majoritar protestante din Europa (cu peste 50 la sută din populație) sunt Germania, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Cehia, Suedia și Elveția. Chiar dacă n-ați avut ocazia să vizitați aceste țări, este suficient să privești topurile statelor cu cel mai înalt nivel de viață din lume și veți vedea că la categoria „cele mai fericite națiuni din lume”, care este o întruchipare a standardelor superioare de viață, Finlanda este pe locul întâi, urmată pe locul trei de Danemarca, pe locul cinci de Elveția, iar pe locurile șase și șapte de Suedia și Norvegia. Asta fără a mai pomeni de faptul că Germania este cea mai mare economie europeană și una din cele mai mari economii mondiale.

Cu excepția Norvegiei, am vizitat toate aceste state și m-am întors de fiecare dată cu depresie civilizațională și existențială. Asta mi s-a întâmplat și săptămâna trecută, după ce am vizitat Elveția. Despre Elveția am mai scris în paginile TIMPULUI, o țară a multor paradoxuri, greu de înțeles la prima vedere. Cu o suprafață de 41,285 km2, Confederația Elvețiană, cum este denumită oficial, are o populație de 8,211,700 de locuitori, un PIB nominal în 2015 de 688,434 miliarde dolari (locul 19 mondial) și un PIB pe cap de locuitor de 84,070 dolari, fapt ce o plasează pe locul doi în lume. Elveția are patru limbi oficiale, dintre care germana e majoritară (vorbită de 65,3% din populație), urmată de franceză (23,1%), italiană (8.4%) și romanșă (0.6%), o limbă romanică vorbită în cantonul Graubünden. Prin urmare, deși predominant vorbitori de limbă germană, elvețienii nu formează o națiune în sensul unei comunități etnice sau lingvistice. Din contra, simțul puternic al identității elvețiene este bazat pe fundamentul istoric comun, valori împărtășite cum ar fi federalismul și democrația directă, plus un simț aparte al simbolismului alpin. În concluzie, o țară, cu puțin mai mare ca noi teritorial, la fel de dezbinată din punct de vedere lingvistic și identitar, dar despre restul mai bine tac, să nu par prost în fața voastră.

Magia orașului de pe râul Limmat

În anul 2015 am vizitat orașul Laussane și partea franceză a Elveției, la Muzeul Internațional Olimpic și sediul Comitetului Internațional Olimpic din Lausanne, într-un program destinat oamenilor cu merite deosebite în generarea și promovarea sportului moldovenesc. De data aceasta tot sportul (sau mai degrabă istoria sportului) m-a adus în țara cantoanelor, pentru că standardele înalte de bunăstare și securitate ale acestei țări a făcut ca ea să devină gazda FIFA, UEFA, a Comitetului Internațional Olimpic și plus alte circa 20 de federații internaționale. Tocmai FIFA a fost cea care în acest an a organizat la sediul său central de la Zurich cea de-a zecea Conferință Internațională dedicată istoriei fotbalului, intitulată „Fotbalul ca instrument al construcției naționale: Europa de sud-est și statele de peste mări”. Despre această conferință voi mai vorbi, pentru că mi se pare important ca cititorul nostru să aibă parte de o altă viziune asupra fotbalului, privit de multe ori primitiv ca o joacă „a douăzeci și doi de nebuni care aleargă după o minge”. Acum vreau să mă opresc la Zürich, orașul pe care am avut ocazia să-l descopăr timp de patru zile.

Pentru cineva care vine la Zürich de la gara de tren, orașul se deschide imediat printr-o panoramă care-ți pune în palmă toate bijuteriile sale de arhitectură. Râul Limmat curge lenos spre Lacul Zürich, aruncând pe partea dreaptă Biserica Sfântul Petru, construită în secolul IX în stil gotic și care are cel mai mare orologiu bisericesc din Europa, construit la 1538, iar alături Biserica Fraumünster, fondată în 853 de Louis Germanul pentru fiica sa Hildegard. Pe partea stângă se înalță maiestos cele două turnuri ale Bisericii Grossmünster, care potrivit legendei își are originile de la Carol cel Mare și de unde a pornit Reformarea Elvețiano-Germană a lui Ulrich Zwingli.

Orașul are o istorie veche, de peste două mii de ani, prima mărturie fiind atestată în anul 15 î.Hr., când romanii au fondat aici așezarea Turicum. Este cel mai mare oraș elvețian și capitala cantonului Zürich. Municipalitatea are aproximativ 400,028 de locuitori, aglomerarea urbană 1 315 000, iar zona metropolitană Zürich are 1 830 000. În Evul Mediu, Zürich a câștigat statutul independent și privilegiat oraș imperial în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar în 1519 a devenit centrul Reformei protestante în Europa sub conducerea lui Ulrich Zwingli. Cu o populație urbană relativ mică, Zürich este un oraș-lider la nivelul economiei mondiale și printre cele mai mari centre financiare ale lumii, unde se regăsesc un număr mare de instituții financiare și giganți bancari. Statutul de neutralitate a țării, nivelul sporit de securitate a orașului și ratele reduse de impozitare atrag companiile din întreaga lume să înființeze sediul lor aici. În anul 2012, ancheta Monoclu privind calitatea vieții a plasat orașul pe locul întâi în lume la capitolul standard de viață, lucru conformat de mai multe anchete între 2006 -2008, care l-au numit orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume, precum și cel mai bogat oraș din Europa.

Transportul public este extrem de popular în Zürich, iar locuitorii îl folosesc în număr mare. Dar este și motiv, pentru că este imaginea de civilizație a orașului. Aproximativ 70 la sută dintre vizitatorii orașului utilizează tramvai sau autobuz și aproximativ jumătate din deplasările din interiorul municipiului au loc în transportul public. Asta amintește de adevărata zicală că într-o țară prosperă oamenii săraci se deplasează cu mașini personale, iar cei bogați cu transport public. Amenda pentru lipsa tichetului costă o sută de franci (cam două mii de lei), la fel ca și cea pentru fumatul în transport, pusul picioarelor pe scaune, cântatul, cerșitul sau consumul băuturilor spirtoase. Odată pasagerul prins încălcând aceste reguli, este introdus într-o bază de date, care-i sporește suma amenzii pentru încălcări repetate. N-am văzut niciun controlor sau polițist cât am stat în oraș, prin urmare, este ceva dincolo de imaginația noastră din punctul de vedere al conștiinței comunitare.

Fotbal și istorie la FIFA

Pentru mulți dintre cititorii acestor rânduri, fotbalul este o ocupație rudimentară și lipsită de sens, iar oamenii din fotbal și în primul rând fotbaliștii sunt niște brute care nu știu a lega două cuvinte și pot da doar cu piciorul în „beșică”. Unii dintre fotbaliști poate chiar merită aceste aprecieri, dar nu și fenomenul fotbalului în sine. Și marele nostru istoric Nicolae Iorga credea că fotbalul este o activitate „sălbatică, inapropiată dezvoltării spirituale” și nu o recomanda pentru educația noii generații. Dar timpurile s-au schimbat, la ora actuală sunt puțini oameni de spirit, care ar trece pe lângă fotbal impasibili. O dovadă în plus este faptul că în acest an Federația Internațională de Fotbal (FIFA), a adus dezbaterile istorice, sociologice și antropologice despre fotbal în chiar cartierul general de la Zürich. Mă așteptam să văd o mână de intelectuali discutând despre fotbal într-un format academic pur, plictisiți și așteptând cu nerăbdare să se termine următoarea comunicare, așa cum se întâmplă de multe ori la astfel de întruniri. Mare mi-a fost surpriza să constat în primul rând prestigiul și calitatea vorbitorilor de la conferință: 18 vorbitori din 11 țări, printre care mari puteri fotbalistice, au privit istoria umanității, dar în mod special construcțiile statale, naționale și imperiale, prin prisma fotbalului.

Pe de altă parte am văzut un larg interes al lumii fotbalistice pentru acest eveniment, la conferință fiind prezenți antrenori de naționale, agenți de fotbaliști, manageri de cluburi, arbitri, asta fără a lua în considerare numeroși specialiști în istoria sportului care au venit din întreaga lume pentru a lua parte la dezbateri. Am rămas plăcut impresionat de nivelul intelectual de pregătire a acestor oameni care sunt departe de preocupările academice, a căror activitate se desfășoară în terenul de fotbal. Dar probabil cel mai mult m-a surprins prezența la conferință a studenților, a masteranzilor și a doctoranzilor de la facultățile de sport, veniți la conferință de la universitățile din Italia, Elveția, Germania și Anglia, unii dintre ei din banii facultății, iar alții din cont propriu. Din discuțiile cu ei mi-am dat seama de unde vine forța de performanță sportivă a acestor țări și care este diferența între instituțiile de profil de acolo și de la noi. Pentru că pregătirea unui specialist în domeniul fotbalului și a sportului în general necesită o pregătire intelectuală aparte, mai ales pe fundalul faptului că acest fenomen tinde tot mai mult să domine lumea. O dovadă în acest sens, dincolo de altele, poate fi faptul că FIFA are mai multe state-membre decât ONU.

Conferința de la FIFA a discutat într-o perspectivă modernă și globală modul în care fotbalul, cu impactul său mediatic și social enorm, a devenit în secolul XX începutul secolului XXI elementul central și instrumentul de realizare a construcției statelor și națiunilor: prin el brazilienii au devenit mai mândri ca națiune și mai consolidați, pentru că victoriile naționalei lor la mondiale sunt un exemplu în care națiunea a fost construită în jurul unei echipe de fotbal; fotbalul a fost o formă de comunicare între arabi și evrei în diferite perioade istorice, la fel cum este o formă de unitate între societăți divizate ca Liberia; fotbalul este contextul de etalare a rivalităților dintre națiuni, așa cum a fost recent la meciul dintre Albania și Serbia, un indicator al stărilor colective și tensiunilor din societate, pe care multe regimuri politice, în special cele autoritare, au dorit să le instrumentalizeze; dar fotbalul a fost și un pretext sub care oamenii au blamat și rezistat împotriva formelor de tiranie.

La Zürich am văzut istoria lumii cu ochii fotbalului, o altfel de abordare a relațiilor interumane și interstatale, în care „comunitatea imaginată” a unor națiuni și state se conturează și se regăsește într-o colectivitate de 11 jucători de fotbal, care devin expresia acestui patriotism, într-o formă aparte de mândrie și demnitate națională.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus