Moldova

KGB-ul de la Tiraspol acuză un elev de la liceul român „Lucian Blaga” de „terorism”

Ulterior, la 29 februarie 2012, doi ofițeri ai KGB-ului l-au răpit de la Liceu, în timpul unei pauze, l-au urcat într-un automobil și l-au dus la sediul securității de la Tiraspol. Acolo, Alexandru a fost obligat să scrie un autodenunț și să-și recunoască vina în săvârșirea unor „acte de terorism”. Iar, în cazul în care nu-și va recunoaște „vina”, acesta a fost ameninţat că va fi dus la miliție, unde fie va fi bătut, fie va fi închis pe un termen de 16 ani. Timp de 6 ore, securiștii l-au amenințat și șantajat cu o „expertiză grafologică”, unde s-ar fi stabilit că textul scrisorii de „amenințare”îi aparține lui Alexandru.

În iunie 2012 lui Alexandru i-a fost înaintată acuzarea de „denunțare mincinoasă a actelor de terorism”, el riscînd să petreacă 3 ani în temniţele ilegale din regiunea transnistreană.

Contactat de Moldova.ORG, Alexandru Bejan a declarat că a fost constrâns să recunoască acuzaţiile, fiind supus mai multor intimidări. “Nu aveam motive să recuperez nişte bani pe care nu i-am dat nimănui. În 2009, atunci când venisem din satul meu Tocmagiu în oraşul Tiraspol la studii am avut un singur incident. O cunoştinţă de-a mea s-a luat la bătaie cu un locuitor, iar eu am fost reţinut şi am depus mărturii, ulterior condamnat pentru „huliganism”. Atât. Nu înţeleg de ce am figurat pe lista lor de suspecţi şi nici rezultatele expertizei lor n-o înţeleg pentru că n-am scris nicio scrisoare de ameninţare niciodată”, a menţionat Alxandru Bejan.

Ancheta respectivă a fost inițiată la 1 aprilie 2011 de către așa numitul minister de interne de la Tiraspol. În cadrul acesteia, au fost interogați zeci de minori din Tiraspol, aflați în evidența miliției locale. Majoritatea au fost supuși intimidărilor și impuși să transcrie texte necunoscute pe foi separate. După care, acestea erau supuse unei „expertize grafologice”, care ar fi arătat că anume textul scris de Alexandru Bejan ar fi asemănător celui din scrisoare de „amenințare”. Astfel, Alexandru a fost acuzat de „terorism” și impus să se autodenunțeze. "La acel moment, Alexandru era minor și nu a fost audiat cu respectarea standardelor internaționale privind justiția juvenilă", susține Alexandru Zubco, jurist la Asociația Promo-LEX.

Pe de altă parte, Alexandru Bejan este o altă victimă a serviciilor de securitate de la Tiraspol, care vor să-și redemonstreze capacitățil grație lor s-a reușit evitarea „actelor de terorism”. Acuzațiile de „terorism”, aduse unui tînăr elev al Liceului român de la Tiraspol, influiențează considerabil asupra situației școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, consideră Alexandru Zubco.

Sursa: Moldova.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *