UE / Nato

Kosovo a semnat Acordul de asociere cu UE

Documentul a fost semnat în clădirea Parlamentului European de la Strasbourg de către premierul kosovar Isa Mustafa, ministrul kosovar al integrării europene Bekim Collaku și, din partea europeană, de comisarul UE pentru extindere Johannes Hahn și de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini.

Cele 28 de țări ale UE au dat undă verde, la 22 octombrie, pentru semnarea acestui acord, care are loc după doi ani de negocieri, în pofida faptului că cinci țări din UE (Spania, Grecia, Cipru, România și Slovacia) nu recunosc independența Kosovo, precizează AFP.

Acordul de stabilizare și asociere (ASA) constituie o etapă importantă în apropierea unei țări de UE. El instaurează o zonă de liber schimb și stabilește pașii de urmat în domenii precum guvernarea, statul de drept, drepturile omului și sistemul judiciar, pentru a le apropia progresiv de standardele europene.

„Sunt convinsă că acest acord va aduce multe lucruri bune poporului din Kosovo și UE, precum și stabilității și integrării regiunii”, a comentat Mogherini.

„Astăzi, intrăm într-o relație contractuală cu UE, ceea ce reprezintă un proces foarte important în opinia noastră”, a declarat, la rândul său, premierul kosovar.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *