Timpul.md

Actualitate 27 August 2019 | 15:33

La Berlin a fost asasinat ”inamicul de moarte” al lui Kadîrov

Uciderea la Berlin a cetateanului georgian Zelimhan Hangoșvili, originar din Cecenia, cunoscut participant la mișcarea de rezistență în cadrul celei de-a doua campanii militare ruse din Cecenia, este descrisa de politia germana drept crimă „planificată și efectuată profesional” organizată în numele unuia dintre servicii de informații străine.

Săptămânalul german Der Spiegel, citând agențiile de informații ale mai multor state NATO, relatează că anchetatorii consideră ca prioritara versiunea fundalului politic în determinarea mobilului crimei. Deși articolul nu menționeaza direct serviciile speciale ruse sau pe asasinii lui Ramzan Kadîrov, circumstanțele cazului oferă suficiente motive pentru astfel de presupuneri.

În favoarea acestei versiuni vorbeste în primul rand biografia victimei. Zelimhan Hangoșvili este originar din Cheile Pankisi din Georgia, unde locuiesc în special etnici ceceni. A participat la cel de-al doilea război cecen, luptand împotriva trupelor ruse de partea separatiștilor. Dupa razboi, a fost dat in urmarire generala în Rusia.

Dupa aceasta, Hangoșvili a fost membru al trupelor antiteroriste din subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Georgiei. În 2014, el scapa unui atentat în moscheea din satul Duisi. În 2015, atentatul impotriva sa a fost repetat din nou în centrul Tbilisi: a fost impuscat de 4 ori, dar spitalizarea rapidă l-a salvat de la moarte.

Rudele lui Zelimhan consideră că în spatele asasinilor se afla Ramzan Kadîrov. După a doua tentativă de asasinat, Hangoșvili pleaca în Ucraina, unde a colaborat cu serviciile speciale locale și a continuat să lupte împotriva influenței Moscovei, notează Der Spiegel. Dupa un alt atentat, la Kiev, s-a mutat în Germania, unde a cerut azil politic.

Acțiunile faptasului vorbesc, de asemenea, în favoarea versiunii unui omor la comanda politica. Este vorba despre un cetățean rus în vârstă de 49 de ani, originar din Cecenia, care ajunge în Germania cu puțin timp înainte de asasinat. Pe 23 august, în jurul orei 12 pm, aflat pe bicicleta, asasinul se apropie de victima sa într-un parc din Berlin si trage cu un pistol de 9 mm dotat cu amortizor. A încercat să scape apoi, dar a fost reținut de politia germana. Victima a murit la fața locului înainte de sosirea ambulanței. Arma crimei, care a fost aruncata de asasin în râul Spree, a fost găsita de scafandri. În apartamentul presupusului criminal au fost găsite sume mari de bani. În acest moment, suspectul se află în arestul preventiv al politiei germane.

Hangoșvili era cunoscut drept sustintor si aghiotant al fostului președinte al Republicii Cecene Ichkeria, Aslan Maskhadov, care a fost ucis în martie 2005, cât și al comandantului cecen Șamil Basaev, ucis în iulie 2006.

Printre membrii diasporei cecene se bucura de o autoritate solida. Tabloidul german Bild s-a grăbit să scrie despre el ca era islamist, deși Hangoșvili s-a opus cecenilor care plecau sa lupte în Siria.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus