Timpul.md

Ultima oră 12 Octombrie 2018 | 09:34

La Chişinău au început Zilele Filmului Românesc

Zilele Filmului Românesc au început la Chişinău, ediţia a patra fiind lansată prin proiecţia filmului „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu. Aceasta fost prezentată joi seara, 11 octombrie, la cinematograful Odeon. În cadrul festivalului, spectatorii din Republica Moldova, vor avea posibilitatea să vizioneze filme realizate peste Prut până pe 14 octombrie, inclusiv.

Dumitru Grosei, preşedintele Asociaţiei Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova Alternative Cinema, spune că festivalul continuă tradiţia de a aduce în faţa cinefililor de la Chişinău cele mai apreciate filme din România, incluse în trei secţiuni. Este vorba despre – Filme noi, Focus şi Retro. Potrivit lui, organizatorii speră că pe parcursul acestor zile să se creeze şi anumite relaţii, pentru eventuale co-producţii.

„Suntem într-un an deosebit, Anul centenar şi mă bucur că putem să-i prilejuim publicului iubitor de artă, de la Chişinău, un preţuitor şi al filmului, al artei cinematografice, posibilitatea unui contact cu ce mai tineri şi cu regizorii cei mai prolifici din cinematografia românească”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.

„Un pas în urma serafimilor” (2017), care a fost proiectat în deschiderea Festivalului, este filmul de debut al regizorului Daniel Sandu. Lungmetrajul a fost în competiţia Festivalului de la Sofia şi a câştigat în acest an opt trofee la Premiile Gopo, inclusiv pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie. În aceeaşi seară a fost rulat şi documentarul „Fotbal infinit” (2018), cel mai nou film al unuia dintre cei mai importanţi autori ai Noului Cinema Românesc, Corneliu Porumboiu.

Vineri, 12 octombrie, vor fi proiectate filmele documentare de scurtmetraj, realizate de Copel Moscu. Este vorba despre proiecţiile „Seraliştii” (1982), „Pe malul Ozanei” (1984), „Intrarea unui tren în gară” (1988) şi „Am ales libertatea” (1992). În aceeaşi seară va fi proiectat filmul „Pororoca” (2017), al treilea lungmetraj al lui Constantin Popescu.

A doua zi, 13 octombrie, Copel Moscu va susţine un master-class despre filmul documentar în epoca digitală. Acesta va avea loc în incinta Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Tot sâmbătă, la Odeon, va fi prezentat noul film regizat de Ana Lungu, „Un prinţ şi jumătate” (2018), dar şi proiecţiile lui Copel Moscu – „Va veni o zi” (1985/1990) şi „Comoara naivă” (2018), recent lansat. Publicul din Republica Moldova va putea să vadă, de asemenea, cel mai nou film al regizorului Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018).

În ultima zi a festivalului, pe 14 octombrie, va fi prezentat filmul „Reconstituirea” (1971) de Lucian Pentilie, dar şi proiecţia „Un om la locul lui” (2017), de Hadrian Marcu. În gala de închidere, va fi proiectat cel mai nou film, încă nelansat în România, al regizorului Florin Şerban, „Dragoste 1. Câine” (2018), venit direct din competiţia Festivalului de la Sarajevo. Actorul basarabean Valeriu Andriuţă joacă rolul principal şi va fi prezent la Chişinău pentru o discuţie cu publicul.

Intrarea la proiecţii este liberă. Zilele Filmului Românesc la Chişinău este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi Alternativ Cinema din Republica Moldova şi casa de producţie ROVA FILM din România, fiind sprijinit de Centrul National al Cinematografiei din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău etc.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus