Actualitate

La nouă ani, citit în nouă ţări

Cu acest prilej deosebit, urez TIMPULUI mulţi ani înainte şi baftă în menţinerea aceleiaşi verticalităţi.

Oana Carasâz,
jurnalistă, România

Stoicism şi încredere în cititori!

Editorialele TIMPULUI sunt preferatele mele, ca, de altfel, şi a multor altor cititori care revin mereu pentru a vedea „ce crede TIMPUL” despre un eveniment sau altul. Este un ziar în care poţi avea încredere şi care nu ezită să-şi modereze reacţiile atunci când crede că se poate gândi şi altfel. Ziariştii de la TIMPUL manifestă o rigoare specifică faţă de nivelul limbii române folosite, mai ales că redactorii sunt mereu cu ochii pe tot ce pare mai stângaci. Spun asta pentru că ştiu cât de exigent este domnul Budeanu şi ceilalţi redactori.

Minunat: ziarul are o capacitate de resuscitare miraculoasă şi o rezistenţă deosebită la tot ce este coroziv în politica moldovenească. E piesa de rezistenţă din peisajul mediatic basarabean. TIMPUL este citit şi la Bruxelles, evident, în forma electronică, dar cu ocazia alegerilor din aprilie 2009, am cerut să ni se aducă şi câteva zeci de exemplare tipărite.
Urarea mea: stoicism şi încredere în cititori!

Ludmila Bulgaru,
Belgia

Curaj şi perseverenţă!

Mă gândesc cu plăcere că, practic, nu este vreun număr al TIMPULUI pe care să nu-l fi citit, chiar de la debutul de acum nouă ani. Editorialele lui Constantin Tănase, analizele semnate de Sorina Ştefârţă sau Gheorghe Budeanu, Tatiana Corai sau Dan Dungaciu, materialele dedicate culturii şi spiritualităţii ieşite de sub pana lui Nicolae Roibu, articolele unor autori consacraţi precum Vlad Pohilă, Constantin Cheianu sau Vasile Şoimaru au fost întotdeauna pentru mine o sursă de inspiraţie şi meditare.
Aici, la Montreal, unde mă aflu de la o vreme, încep dimineaţa cu agenţiile de ştiri şi, desigur, cu TIMPUL. Poziţia tranşantă a acestei publicaţii de mare prestigiu, abordarea fără frică a celor mai actuale probleme, combativitatea şi profesionismul îi asigură TIMPULUI un loc de frunte în lista presei din R. Moldova, şi nu numai.
Din partea basarabenilor din Quebec, vă felicităm din toată inima. Curaj şi perseverenţă!

Ala Mândâcanu
Montreal, Canada

Culegere de înţelepciune

Ziarul TIMPUL a fost pe parcursul acestor ani o adevărată tribună a Adevărului şi a profesionalismului jurnalistic. Maestrul Constantin Tănase este unul dintre „monştrii sacri” ai jurnalismului basarabean – un adevărat lider de opinie, unul dintre puţinii care au rezistat şi au avut curajul să recunoască, atunci când au greşit, şi să-i apere pe cei mulţi, atunci când unii tăceau comod. Articolele şi materialele excelente ale celorlalţi jurnalişti ai TIMPULUI – Arcadie Gherasim, Tatiana Corai, Valentina Baciu, Pavel Păduraru – fac din acest ziar o adevărată culegere de înţelepciune, necesară fiecărui cititor în fiecare zi.

Dorin Dusciac,
Franţa

Mulţumesc echipei www.timpul.md

Căsătorindu-mă cu un tânăr german, am fost nevoită, într-un fel, să părăsesc R. Moldova. Dar asta nu înseamnă că voi uita de baştina mea. Azi, chiar mă interesează mult mai mult ceea ce se întâmplă acasă. Graţie internetului – o minune a civilizaţiei moderne folosită la maximum şi de www.timpul.md – pot fi la curent cu toate evenimentele din dreapta Prutului. Toţi aceşti nouă ani ai TIMPULUI îi consider şi ai mei, pentru că l-am citit permanent. Se pare chiar că am o gândire şi un caracter formate de TIMPUL. Respect mult colaboratorii acestui ziar, pe unii dintre care îi cunosc personal. Cum aş putea să trăiesc o zi fără a cunoaşte ceea ce scrie TIMPUL? Aşa ceva nu-mi pot închipui. Mulţumesc echipei acestei redacţii pentru posibilitatea de a fi la curent şi a înţelege ceea ce se întâmplă acasă.

Veronica Leisner,
Kiel, Germania

Pe prima linie

Eu, care locuiesc de mai mulţi ani în Italia, am descoperit TIMPUL prin intermediul internetului. A fost pentru mine o surpriză deosebită – informaţii
corecte, opinii şi atitudini la cele mai importante subiecte de actualitate. Degrabă, am rugat rudele rămase acasă să-mi trimită la sfârşitul fiecărei săptămâni toate apariţiile recente. Este o publicaţie cu nerv, făcută pe principii europene. Am îndemnat toţi cunoscuţii mei moldoveni din Italia s-o citească. Mai mult, ştiind de sărăcia din R. Moldova, în repetate rânduri am abonat la TIMPUL mai multe rude şi prieteni. Mulţumesc echipei redacţionale că, în iureşul evenimentelor politice din anul trecut, a acceptat şi a publicat unele păreri de-ale mele.
Acum, mă pregătesc să fac mai multe abonamente la TIMPUL pentru moldovenii din Italia. Noi trebuie să cunoaştem ce se întâmplă la baştina noastră, să-i ajutăm pe acei de acasă în luarea unor decizii. E important acest lucru mai ales în această toamnă, care va fi una de mari evenimente politice. Cu TIMPUL eşti pe prima linie de luptă, pentru care lucru îl şi susţin, iar cu ocazia aniversării le urez colaboratorilor redacţiei tărie şi noi succese.

Nina Gorincioi-Cadoppi,
Regio Emilia, Italia

Mă bucur că ziarul are noi proiecte

Citesc TIMPUL de la prima sa apariţie. Pentru a mai „atenua” dorul de casă, dar şi pentru că mă interesează ce se întâmplă acolo, de jumătate de an, citesc varianta electronică a ziarului. În TIMPUL găsesc ştiri de ultimă oră, echidistante, reportaje interesante despre oamenii din Moldova, investigaţii documentate şi editoriale ce pun întotdeauna punctul pe „i". Mă bucur că TIMPUL creşte odată cu timpul, se dezvoltă şi oferă cititorilor săi noi proiecte, cum ar fi www.Timpul.biz sau www.Culinar.md.
În zi de 14 septembrie, felicit fiecare membru al echipei, căci, fără ei, ziarul nu ar mai sărbători cei nouă ani de apariţie. Sunt sigură că urmează noi realizări. Vă doresc să câştigaţi noi şi noi cititori, pentru a rămâne o publicaţie de prim rang în continuare. Mulţi Ani!

Veronica Ursu-Robu,
Luxemburg

O armă care nu greşeşte

Vă mulţumesc din tot sufletul pentru munca dumneavoastră. Sunteţi pentru noi „farul adevărului” în oceanul corupţiei şi minciunii, unica sursă veridică de informare de acolo, de acasă. TIMPUL e unicul ziar cu adevărat curajos, care nu zăboveşte să certe funcţionarii atunci când greşesc, necătând la treapta lor socială sau apartenenţa politică.
Articolele dumneavoastră biciuiesc minciuna, dar şi alină sufletele flămânde de adevăr, care aşteaptă cu nerăbdare un licăr de speranţă. Cuvântul este o armă care nu greşeşte. Folosiţi-o cu chibzuinţă, pentru a păstra şi buna înţelegere a minorităţilor conlocuitoare din R. Moldova.
Vă doresc să continuaţi cu acelaşi curaj, cu aceeaşi sensibilitate la problemele întregii societăţi, dar şi ale celor care şi-ai lăsat inima acolo.

Daniela Marin,
profesoară în Spania

La mai mult şi la mai mare!

Pentru mine TIMPUL rămâne una dintre puţinele surse de informare obiectivă din R. Moldova, pe care le consult periodic. În aceste vremuri de criză economică, organele mass-media din majoritatea ţărilor trec prin vremuri grele, nefiind cruţate nici ziarele cu renume din SUA. Nici mass-media din R. Moldova nu este scutită de aceste probleme. De aceea, alunecările de pe poziţiile obiective, echidistante spre promovarea vulgară a intereselor noilor patroni, care achiziţionează cu hapca ziarele, posturile tv şi radio din R. Moldova, sunt frecvente. TIMPUL îşi menţine poziţiile neschimbate când e vorba de interesul naţional, dezvoltarea democratică a societăţii, revenirea la valorile şi tradiţiile noastre româneşti. Cu alte cuvinte, TIMPUL, înfruntând greutăţile tranziţiei, îşi duce povara de „watch dog”, având în capul mesei interesul cititorilor fideli ai ziarului.

Dacă societatea civilă, în frunte cu intelectualitatea, opoziţia politică şi mass-media, nu va cere de la guvernare (de orice culoare politică ar fi) responsabilitate faţă de cetăţean, cheltuirea cu spirit gospodăresc a banului public, supremaţia legii şi a valorilor democratice, atunci R. Moldova riscă să nu mai finalizeze degrabă trecerea de la regimul totalitar comunist la cel democratic. Iar TIMPUL îşi are rolul său educaţional în această alegere.
Doresc ziariştilor inimoşi de la TIMPUL la mai mult şi la mai mare!

Vlad Spânu,
Washington, SUA

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *