Timpul.md

Actualitate 29 Noiembrie 2018 | 12:41

La Orhei se lucrează non-stop pentru modernizarea capitală a primei grădinițe din municipiu

Procesul de modernizare a infrastructurii municipiului Orhei continua chiar și în timpul sezonului rece. Până la finele anului, prima grădiniță din oraș, supusă modernizării și reparației capitale, va fi dată în exploatare, iar copiii se vor bucura de condiții mai bune. Pentru a reuși în termen, se lucrează non-stop, peste 60 de muncitori lucrând pe ture.

Grădinița, deschisă acum jumătate de secol, timp în care a fost reparată doar cosmetic, este prima instituție preșcolară din Orhei care va fi modernizată capital, după un plan model și în conformitate cu standardele europene.

În conformitate cu proiectul de modernizare, aici vor fi reparate și dotate spațiile de joacă, grupele, spațiile pentru somn, locurile pentru servirea mesei, sălile de muzică, terenurile de joacă, vor fi amenajate și dotate terenuri pentru sport. Toate spațiile vor fi utilate cu mobilier, veselă, cearșafuri, inventar sportiv, jucării, literatură și materialele de studii.

Potrivit primarului de Orhei Ilan Șor, la a cărui inițiativă a început reconstrucția capitală a grădiniței respective, în cel mai scurt timp, în conformitate cu același proiect și plan model, vor fi modernizate și celelalte instituții preșcolare din oraș. Edilul își propune să finalizeze acest proces în doar trei ani, astfel încât grădinițele din oraș să redevină la fel de confortabile și atrăgătoare pentru copii, ca altădată. „Scopul acestui proiect este de a moderniza toată infrastructura de învățământ preșcolar, care este o prioritate pentru echipa noastră. Noi am planificat ca în decurs de 3 ani să facem reparații capitale în toate grădinițele orașului. Vreau să fac grădinițele așa cum au fost cândva - curate, frumoase, moderne, cu o alimentație bună și cu angajați mulțumiți. Iată de ce, vom depune toate eforturile pentru a implementa calitativ această reformă”, a dat asigurări Ilan Șor.

Pentru a asigura calitatea, dar și viteza lucrărilor de reparație, grădinița a fost închisă temporar, iar copiii au fost repartizați la alte instituții din oraș. Grădinița a fost deschisă în anul 1968 și necesita reparații deja de mult timp. Lucrările de reparație au început în luna septembrie a acestui an, iar potrivit primarului Ilan Șor, copiii se vor muta la casă nouă până la sfârșitul anului.

Municipiul Orhei este prima localitate din Republica Moldova care vine cu un plan complex de modernizare a tuturor grădinițelor din oraș. Mai mult, toate lucrările vor fi realizate cu forțe și resurse proprii, fără ca municipalitatea să facă împrumuturi, pentru care ulterior să achite dobânzi. Aceasta a devenit posibil grație majorării veniturilor la buget, urmare a planurilor strategice realizate de primarul Ilan Șor.

Amintim că la Orhei este realizat și un proiect modern de alimentare a copiilor conform celor mai înalte standard internaționale. În toate cele șapte grădinițe din localitate este implementat sistemul de catering. Astfel, micuții se bucură de mâncare de restaurant, preparată în cel mai modern combinat de producere, în condiții care corespund celor mai înalte standarde de calitate și siguranță a alimentelor.

Amintim că Ilan Șor este în funcția de primar din iunie 2015. În acești trei ani de mandat, Orheiul a devenit lider în Republica Moldova în realizarea proiectelor sociale, de infrastructură și culturale.









 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus