Actualitate

Lampa lui Dughin

Habar nu am de ce rușii l-au fabricat pe omul ăsta în chip de marionetă ideologică, dar l-au școlit bine. Are barbă, vorbește calm, face pe pravoslavnicul. Euroasiaticul evită răspunsuri clare, perie publicul livrând chestii pe care oamenii vor să le audă. Ieri i-a dat cu cât de mult îi iubește el pe Blaga, Eliade, Culianu, Vintilă Horia, Vasile Lovinescu și Nae Ionescu, semn că și-a făcut bine lecțiile și are în spate o echipă bună de documentariști. Despre moldoveni spune că sunt o entitate separată față de români, dar nu o face tranșant, să nu ne zgârie prea tare orgoliul. A atacat mai tranșant doar problema LGBT, fiindcă, nu-i așa, românii nu sunt sensibili la ce pățesc homosexualii în Rusia. Din câte mi-am dat seama, consideră popoarele o pastă unitară, nu un conglomerat de individualități cu credințe și idealuri comune. Bagă și puțin Zamolxe, să se simtă tot puiul de dac bine, semn că are o memorie bună. Spune că e antiglobalist, dar, la o simplă auzire, chestia asta se reduce la un discurs anti-UE. Îl place pe Trump, fiindcă poate deveni ca Putin sau, în orice caz, există posibilitatea ca omul cănit de la Casa Albă să negocieze cu kaghebistul de la Kremlin o nouă împărțire a lumii.

Coloana a 5,2-a

Publicul venit ieri să-l admire plenar pe starețul eurasianismului era format din lingăi profesioniști, sebighițiști, nebuni cu patalama, dacopați și curioși. Au fost ,cam 52 de oameni. Printre ei i-am zărit pe Horațiu Șerb, managerul cârciumii La Copac, membru de frunte al PRU și băiat simpatic, generalul Mircea Chelaru (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/generalul-mircea-chelaru-ordinul-suveran-sfintei-fecioare-maria-mare-preot-635228.html), Dragoș Dumitriu, posesor de ochelari, fost parlamentar PRM, fost redactor-șef la Atac la persoană, fost băiat de casă al lui Marinescu- Bideu, actualmente vânător de combinații rusofile, protocronistul ceaușist Dan Zamfirescu, mândru delator la Secu, Mircea Popa, un fan bătrân al URSS și alții așijderea. Mi s-a părut că e exact combinația despre care am scris aici: https://istoriiincalcite.wordpress.com/2017/04/03/polul-est/

Dacă ăștia sunt, cel puțin pe față, agenții de influență ai Rusiei la noi, nu văd niciun pericol direct pentru orientarea euro-atlantică a țării. Mi-e tare teamă însă că e vorba de o perdea de fum. Dacă tot vorbim de Rusia, mi-e frică însă să nu avem de-a face cu o serie de păpuși matroșka pe invers: dacă deschizi păpușa mică să nu iasă una mare și cu mustață. Nu de alta, dar discursul obsesiv anti Soros și cu oculta mondială a susurat nițel și din gura lui Liviu Dragnea.

Ostapi Benderi, prezidiul

Traducătorul lui Dughin în românește (de fapt, ar fi trebuit să spună în ”moldovenește”) este Iurie Roșca. Pentru cei care nu au memorie bună, amitesc faptul că băiatul ăsta, prin anii 90 era principalul vector unionist în Moldova. Nu știu dacă de la bun început era omul KGB-FSB, dar a cârmit-o din ce în ce mai tare către est. S-a aliat cu Voronin, l-a susținut pe Dodon, a ajuns să presteze pe platforma media Sputnik, principalul instrument de propagandă rusească de peste Prut, acum luptă pentru ”neatârnarea” (sau, de fapt, atârnarea de un cârlig estic) statului artificial Moldova. E un maestru al combinațiilor, dar, din punct de vedere politic e mort pe tot teritoriul României.

De-a stânga lui Dughin se afla Constantin Pârvulescu, un naționalist român care vorbește doar franțuzește. El e fiul lui Jean Pârvulescu, un personaj cu o biografie fabuloasă, chiar reîncarnarea lui Ostap Bender. Emigrat în 1949 în Franța, domnul Jean a scris politologie (a dat din el și ceva cu Eurasia), a consiliat teroriști (mișcarea OAS, care voia să-l asasineze pe De Gaulle), lăsa senzația că îl primesc mai marii lumii dar se bucura de un sandwich primit moca. Pentru mai multe amănunte despre personaj recomand citirea volumelor memorialistice ale Monicăi Lovinescu. Dughin i-a dezgropat operele și-l consideră un mentor spiritual. Domnul fiu, simpatic și cu barbă, domiciliază, nu se știe de ce, la mânăstirea Negru Vodă și, ca într-o piesă absurdă i-a dat cu rădăcinile creștin-ortodoxe și românismul de esență putinistă în limba lui Voltaire.

Tot la prezidiu stătea și cucoana editor, Mariana Heroiu. E o doamnă amică a lui Roșca din 1990. Îl admiră pe marele Ilie Bădescu, tăticul spiritual al lui Marian Munteanu. Editura care-l aruncă pe Dughin pe piața românescă se cheamă Mica Valahie. Să fie în capul lor, eu unul vreau România Mare în interiorul Uniunii Europene.

O întrebare în aer

Ce am înțeles eu din discursul lui Dughin e că omul nu se consideră fascist sau comunist, dar e anti-liberal. E anti-globalizare și vrea o lume ”multipolară”. Se crede guru al unei ”a patra căi”. La sfârșit, i s-au pus întrebări. Am vrut și eu, am dat din mâini, din picioare, dar nimeni nu mi-a dat cuvântul, poate chestionarul era aranjat din start. Voiam să-l întreb de ce nu l-a pomenit pe un alt ”gânditor” român din care mi se pare că s-a inspirat în mare parte. E vorba de Nicolae Ceaușescu. Și ăla voia o lume multipolară, cu el bulibașă peste țările nealiniate și în curs de dezvoltare. Îi dădea în sus și-n jos, exact ca Dughin, cu ”neamesticul în treburili interne”. După logica dughinistă, dacă pe Amazon există triburi de canibali, ele trebuie lăsate în pace. Dacă Bashar al Assad își gazează adversarii nu e nimic. Dacă în Rusia jurnaliști curajoși și opozanți politici sunt asasinați, nu contează.

Concluzia mea e că domnul Dughin e un imperialist rus primitiv. Nu am pomenit titlul cărții pe care a lansat-o, fiindcă nu cred că merită citită și costă mult. Dughin nu e o lumină, nici vreun înțelept ci un produs media fabricat în laborator la Moscova și exportat. Aș sfătui pe oricine să nu încerce să ia lumină de la lampa lui Dughin fiindcă nu o să găsească. Are fitilul putred și gazul e de fapt vodcă slabă, care nu se aprinde.

Sursa: https://istoriiincalcite.wordpress.com/
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *