Timpul.md

Istorie 18 Septembrie 2019 | 07:00

Leon Donici: Unitatea națională. Propaganda în Basarabia

Reprodus din revista săptămânală pentru probleme sociale și economice SOCIETATEA DE MÂINE, an. I, nr. 13, duminică 6 iulie 1924) 

Ca să fiu înţeles în acel sens în care scriu rândurile de faţă şi să nu fiu tălmăcit rău, trebuie să explic ce înţeleg eu sub cuvintele „propagandă naţională”.

Acţiunea aceasta are două direcţii: cea superioară, care are nevoie de artişti, de maeştri, şi cea inferioară, tehnică, care are nevoie de oameni cinstiţi.

Cea dintâi cuprinde literatură, artă, ştiinţă – cultură îndeobşte.

Cea de-a doua, şcoala şi instituţiile de stat.

Mi se pare că în scopul acesta trebuie trezit interesul şi curiozitatea lumii spre spiritul poporului, care se manifestă în literatură, în arta naţională. Apoi din interesul acesta se naşte simpatia şi dorinţa de a cunoaşte respectiva cultură mai de aproape. Aici se începe învăţarea limbii.

Propaganda naţională are nevoie de un plan bine alcătuit, cu vederile largi.

Acest plan n-a existat în Basarabia.

Aici lucrurile au fost înţelese astfel: ce e în limba românească e bine. Asta e propaganda naţională.

De aceea noi am fost martorii unor fapte uimitoare: spectacole de farsă, şi arte, cu bilete vândute prin poliţie, cu săli aproape goale.
Cred că acest lucru este o ofensă adusă culturii româneşti.

De altfel, ce puteau să facă mai bun cei ajunşi la conducerea activităţii culturale? Au făcut toate sforţările ca s-o compromită, chiar contra intenţiilor lor.

Nu-s ei de vină. De vină este acelea care i-a pus la locurile acelea.

În zadar se scria la Bucureşti de către corespondenţii nepricepuţi că lumea din Chişinău boicotează spectacolele româneşti, pentru că sunt româneşti.

Nu, le-a boicotat fiindcă erau proaste, nu fiindcă erau româneşti.

Exemple?

Poftiţi: concertele lui G. Enescu, Jean Athanasiu, A. Ciolan aduceau întotdeauna lumea în sălile de concert.

Acum câteva săptămâni s-a sărbătorit jubileul de 25 de ani ai şcoalei musicale din localitate. În cala arhiplină erau vreo 10-12 români. Majoritatea publicului – minoritari.

D. A. Ciolan fu primit cu ovaţiuni care nu s-au sfârşit până la terminarea concertului.

D. Ciolan n-are nevoie de răspândirea biletelor prin poliţie, de patronajul autorităţilor.

Se plâng numai acei care fără aceste mijloace încercate n-au ce să facă în Chişinău.

II Să luăm teatrul.

În 1920 fiind membru în comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din Chişinău, am propus direcţiei următoarele: să jucăm de două ori pe săptămână cele mai bune piese româneşti în traducere rusească ca să provocăm în populaţia care nu cunoaşte bine limba română un interes pentru dramaturgia românească. Propunerea mea fu respinsă unanim, iar repertoriul s-a întocmit din melodrame franţuzeşti, la care nu se ducea nimeni.

Astăzi se face propagandă naţională prin opereta vieneză a dlui Leonard. Dl Leonard poate să se laude cu succesele casei teatrale, însă îmi iau voie să zic: cultura românească n-are cu ce se lăuda.

Bune lucruri pentru propaganda naţională a făcut secţia de pe lângă directoratul de instrucţie: „Activitatea extraşcolară”, însă secţia aceasta a fost desfiinţată.

De ce? Cine ştie? A fost în Basarabia şi „Directorul propagandei naţionale”, cu fonduri mari.

Ce făcea d-sa în Basarabia, nu se ştie. Cunoaştem numai un fapt din activitatea d-sale; fiica dlui director era pianistă şi biletele pentru concertele Domnişoarei, din operele lui Chopin, au fost răspândite de către poliţie… ţăranilor veniţi de la sate la târg.

Bineînţeles că ţăranii nu s-au dus să-l asculte pe Chopin în executarea d-şoarei în chestie, însă au făcut ceea ce le-a fost cu putinţă: au plătit câte 30 lei pentru un bilet.

Sapoluti sat.

III Ziare:

Un mare rol în propaganda naţională le revine ziarelor, însă aici există numai ziare în ruseşte, care laudă pe dnii conducători ai Basarabiei. Afară de asta nu poţi să publici nimic. Când publici o traducere din scriitori români, dnii conducători ţipă:

– Nu ne interesează literatura! Ne interesează politica!

Adică tămâia în faţa tuturor celor de la putere.

Până acum Basarabia nu are niciun ziar românesc de cultură, literatură, nicio revistă.

Cauza? Nu există fonduri!

Pentru banchete, serbări, petreceri oficiale fondurile-s nesecate. Pentru un lucru cultural, fondurile nu se găsesc.

Oratorii declară la banchete că Basarabia e cea mai românească din provinciile alipite.

Să fie această declaraţie pe conştiinţa lor! Naţionalismul în Basarabia e monopolizat de un cerc restrains de oameni, care se cred singurii interpreţi ai naţionalismului românesc.

Şi au dreptate. Mai mulţi din ei – mai ieri săraci – astăzi au devenit oameni bogaţi, cu case proprii, cu vile, cu capitaluri.

Cum să scapi din mână naţionalismul, paserea aceasta care-ţi aduce ouă de aur?

IV

În 1919 a fost la Chişinău dl Nicolae Iorga, care a ţinut o frumoasă conferinţă. Între altele, d-sa a vorbit şi despre propaganda naţională, arătând că e un lucru foarte fin, care cere mare pricepere de la cei ce-l înfăptuiesc.

Nu ştiu cine l-a înţeles pe celebrul savant şi patriot.

Astăzi Basarabia cunoaşte limba românească, dar nu cunoaşte cultura românească, spiritul ei şi caracterul ei.

În 1918, la întrebarea ce fel de supus eşti: român sau rus, – unii răspundeau: basarabean.

Astăzi la întrebarea care e cultura în Basarabia, se poate da răspuns. Basarabeană.

Adică nici o cultură.

Chişinău, 1924

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus