Actualitate

Liberation: “Dragi prieteni englezi, vă mulţumim”

„Aţi riscat să vă divizaţi societatea pe termen lung între, pe de o parte, tineretul urban educat, care este clar în favoarea REMAIN, şi, pe de altă parte, mai vârstnicii şi mai puţin educaţii constructori care au susţinut LEAVE, ducând astfel la o fractură socială profundă şi de durată. O alegere incredibil de curajoasă pentru că a devastat politic şi a slăbit economic ţara voastră, lucru pentru care Europa vă va fi întotdeauna recunoscătoare.

Asta demonstrează spiritul vostru de sacrificiu, de care continentul a beneficiat deja de câteva ori, de exemplu când l-aţi salvat de Napoleon şi apoi de două ori de hegemonia Germaniei. Aţi ajuns în cele din urmă la concluzia că locul insulei voastre nu este în Uniune. Chiar şi dacă eraţi deja outside (buget, euro, Schengen, securitate şi politica imigraţiei, uniunea bancară), simplul fapt că eraţi încă acolo a fost suficient pentru a bloca şi cea mai mică încercare de integrare – nu doar de teama că nu vă va plăcea –, ci pentru că de fiecare dată a trebuit să creăm un complex de proceduri pentru a vă menţine statutul special. Rezultatul este că reformele au ajuns mereu, graţie vouă, să facă această Uniune tot mai greu de înţeles de către cetăţenii ei şi din această cauză a ajuns să se îndepărteze de ei. Din nou, în ciuda eforturilor noastre, aţi continuat să consideraţi această UE drept ultradogmatică şi suprareglementată: nu am fost destul de norocoşi să fi experimentat Thatcherismul şi am rămas atârnaţi de statul bunăstării, statul intervenţionist, pieţele regulate – toate cele ce vă sperie şi oripilează. A trebuit să acceptăm şi o diluare a viziunii statelor fondatoare şi să adoptăm politici pe termen scurt care, în cele din urmă, nu mulţumesc pe nimeni: Europa a ajuns la performanţa uimitoare de a inventa ultraliberalismul reglementat.

Aţi fost martorii a unor crize succesive care au zguduit Uniunea începând din 2008 şi aţi înţeles că e sortită să piară din cauza contradicţiilor, paraliziei, compromisurilor şi mediocrităţii liderilor ei naţionali, care încurajează un şi mai mare scepticism faţă de proiectul european, care este considerat vinovat pentru toate problemele naţionale. Aţi decis să ne daţi un uriaş şut în fund: dacă şocul plecării unuia dintre cei mai mari patru membri nu ne trezeşte, dacă nu ne mobilizăm pentru a revitaliza construcţia UE, care ne-a asigurat pacea timp de 70 de ani, atunci nu mai merităm să existăm. Gestul vostru a la Churchill va rămâne în istorie! Ştiţi ce vă aşteaptă: după al Doilea Război Mondial aţi căzut într-o criză economică şi a trebuit să vă ajute FMI, de parcă aţi fi fost ca mica Grecie! Când aţi aderat la UE, în 1973, PIB-ul vostru era unul dintre cele mai mici şi de aceea v-aţi alăturat unui proiect pe care îl dispreţuiaţi. Dacă Churchill a crezut în Statele Unite ale Europei, aceasta trebuia să fie cu Marea Britanie ocupând rolul de superputere şi cu siguranţă nu de simplu membru, deloc mai important decât Franţa!

Ca întotdeauna, sunt uimit de spiritul vostru de sacrificiu. Când mă gândesc ce vă aşteaptă, atât ruperea legăturilor dintre voi şi noi (200 de acorduri comerciale garantate de UE şi pe care va trebui să le renegociaţi, 80.000 de pagini de legi comunitare pe care va trebui să le analizaţi pentru a nu intra într-un vid legal, tranzacţiile în euro care vă vor rupe de continent) şi nevoia voastră de a menţine accesul la piaţa unică, în special pentru băncile voastre şi serviciile financiare, nu pot decât să salut curajul vostru! Înaintea voastră se aştern ani de incertitudini şi turbulenţe! Vă salut, prieteni englezi! Sper ca sacrificiul vostru să merite! În orice caz, bonne chance pentru călătoria solitară ce vă aşteaptă!”

Sursa: Liberation

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *