Editorial

Libertatea presei, ca un criteriu pentru integrare

Moldova pica de la pozitia 98 la 114 in clasamentul mondial al libertatii presei, realizat in fiecare an de catre „Reporters sans frontières” (RSF). In acest an, diferenta dintre tarile a caror presa poarta botnita si cele dotate cu o presa emancipata si libera este uriasa.

Astfel, o adevarata prapastie desparte tarile din „trioul infernal” – Coreea de Nord, Turkmenistan si Eritreea – de detinatoarea titlului de campioana a presei libere 2009, Norvegia. Trebuie sa remarcam, in acest context, ca statele nordice sunt, ca de obicei, campioane ale libertatii de exprimare, cu Danemarca si Finlanda in frunte, carora li se alatura Irlanda, pentru a ocupa podiumul de onoare al „Libertatii presei”.

Moldova se situeaza, la capitolul „libertatea de exprimare”, intre Tadjikistan (113) si Sierra Leone (115), un recul de 16 trepte fata de anul 2008, cand RM se afla intre statele africane Kenya (97) si Guineea (99). In 2009, RM s-a apropiat de statele caracterizate printr-o atitudine mai radicala fata de presa. Din pacate, site-ul „Reporters sans frontières” nu a actualizat informatia privind componenta noii guvernari de la Chisinau, Voronin figurand inca pe postul de presedinte al tarii.

Cu toate acestea, organizatia denunta toate constrangerile si vulnerabilitatile presei basarabene din ultimul an, precum sabotarea de catre tipografie a unei editii a ziarului „Jurnal de Chisinau” care continea informatii privind averea lui Voronin sau arestarea unor redactori de presa, blocarea retelelor sociale si retragerea acreditarilor de presa jurnalistilor straini. In 2008, topul clasamentului era ocupat de Islanda, Luxemburg si Norvegia, state cu traditie democratica inradacinata. Din aceste motive, nu cred ca mai exista vreo indoiala asupra directiei ce ar trebui sa fie adoptata de noua guvernare de la Chisinau. Pozitia Rusiei este elocventa in acest sens: ea ocupa locul 141 in 2008 si 153 in 2009.

Astfel, pozitia RM in clasamentul libertatii presei in 2010 va fi un criteriu important pentru evaluarea progreselor inregistrate de noua guvernare.
 

Ludmila Zahu-Rizu,
CBB Bruxelles

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *