Femeia

Lilia Snegureac: Nu mi-am dorit niciodată să fiu o femeie puternică…

– Doamnă Lilia Snegureac, cu ce se ocupă centrul pe care îl conduceţi?
– Centrul de resurse „Dialog Pro” îşi propune să dezvolte în Moldova arta dialogului. Iniţial ne gândeam la dialogul multicultural, dar la noi lipseşte orice fel de dialog. Aţi observat că, atunci când vorbim noi între noi, uneori nu ne auzim? Am fost adesea martoră la unele certuri din nimic, din simplul motiv că dialogul care se purta era un fel de comunicare a mutului cu surdul.

– Ce au însemnat pentru dvs. cei 14 ani de directorat la Centrul de Informare al CE?
– O provocare… Multă experienţă, dar şi o povară care astăzi a început să-mi lipsească. Valori general umane, personalităţi, oameni deosebiţi, politicieni remarcabili… De altfel, Centrul mi-a oferit posibilitatea să cunosc şi în Moldova oameni frumoşi la chip şi la suflet, atât la Chişinău, cât şi în raioane, la sate.

– Au moldovenii vocaţie europeană? Ce ne reţine în calea noastră spre UE?
– Noi înşine suntem principalul obstacol. Europa acum a făcut mai mulţi paşi în întâmpinarea noastră. Am făcut şi noi anumite mişcări, ultimele chiar extrem de reuşite. Dar trebuie să vedem dacă vrem cu adevărat în Europa. Când au aderat România şi Bulgaria, exista o puternică mişcare în acest sens. Un asemenea elan ar trebui să existe şi la noi. Fără susţinerea masivă a populaţiei nicio guvernare, oricât de proeuropeană, nu va reuşi să ne integreze în UE.

– Cum se explică lipsa de elan?
– Inerţia de gândire nu ne permite să mişcăm lucrurile din loc. Nu vedeţi că în unele localităţi au fost aleşi aceiaşi primari, care nu au făcut nimic în mandatul precedent? O altă cauză ar fi lenea de a ne cultiva sufleteşte. N-o să mă credeţi, dar mi-e foarte greu să găsesc acum pe cineva cu care să discut despre o carte proaspăt citită…

– Aţi călătorit foarte mult şi, probabil, aţi avut posibilitatea să vă stabiliţi cu traiul într-o ţară unde se pune un preţ mai mare pe valorile culturale. Totuşi, nu aţi făcut-o…
– Nici nu m-am gândit vreodată la asta. Ştiţi cum se spune: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea”…

– Dar ce ţară v-a plăcut mai mult?
– Cred că Elveţia. E un exemplu de dialog excelent interetnic şi cultural, un model perfect de parlamentarism – deputaţii de diferite cantoane ştiu foarte bine că sunt urmăriţi îndeaproape de alegători şi nu vor face niciodată vreun act reprobabil, pentru că asta ar însemna sfârşitul carierei lor politice. Un deputat din Elveţia n-o să-şi permită să se afişeze într-o maşină de lux, într-o casă foarte scumpă, pentru el acest lucru însemnând o sfidare a cetăţenilor de rând, deoarece şi-a asumat responsabilitatea să facă mai bună viaţa altora, nu pe a sa. La noi, politica este o metodă de a te servi de cetăţeni, făcându-i să creadă că, chipurile, tu îi serveşti pe ei… E o mare diferenţă!

– Vreţi să ne spuneţi ceva şi despre cărţile pe care le citiţi?
– E vorba de „Pendulul lui Fuko”, de Umberto Eco. Am recitit-o, de fapt. Îmi place să recitesc unele cărţi a doua şi chiar a treia oară, să le redescopăr. N-o să vă vină să credeţi, dar… recent am recitit „Micul Prinţ”… I-am propus fiului meu, Marius, să-l citească în franceză. El acum e în Statele Unite şi, pentru a nu uita franceza, pe care o cunoaşte bine, i-am recomandat să-l citească pe Exupery. A găsit-o în Internet şi mi-a trimis-o şi mie. Aşa că am recitit-o cu cea mai mare plăcere…

– Vă consideraţi o femeie puternică?
– Nu, nu mă consider şi nici nu mi-am dorit vreodată să fiu puternică. Dar să ştiţi că în R. Moldova avem foarte multe femei puternice.

– Dacă avem atât de multe, de ce nu le vedem şi la Putere?
– A fi la Putere nu înseamnă să fii puternică. Eu nu văd în Angela Merkel o femeie puternică, ci un foarte bun politician. Femeile puternice nasc şi cresc câte 10-12 copii, îi îmbracă, îi învaţă… sau, atunci când viaţa le izbeşte cu faţa de asfalt, se ridică, îşi îndreaptă coloana vertebrală şi merg înainte… Din păcate, nu întotdeauna o femeie puternică este şi o femeie fericită.

– Dumneavoastră sunteţi o femeie fericită?
– Oooo, bună întrebare! Da, sunt fericită – în măsura în care nu sunt puternică.

– În 2008, când s-a desfiinţat Biroul de Informaţii al CE, nu v-a propus nimeni din Guvern un loc de muncă la care să puteţi aplica experienţa acumulată în cei 14 ani de conlucrare cu instituţiile europene?
– Ceea ce i-a nedumerit pe cei de la Consiliul Europei a fost anume acest fapt. Ei erau siguri că imediat o să mi se propună un post în Moldova.

– Poate că posturile bune trebuie vânate…
– Probabil, dar eu nu am vocaţie de vânătoare – dacă aş putea vâna, aş fi o femeie puternică. Fostul meu şef de la Strasbourg mi-a spus: „Sunt sigur că actualele autorităţi vor profita din plin de potenţialul tău, în care am investit şi noi… Oricum, în câteva luni vom avea posibilitatea să te reangajăm”. Ei, ca să vedeţi, aflu recent că Directoratul Afaceri Politice al Consiliului Europei, de care depindeam eu, a fost desfiinţat… Este ceva care mă depăşeşte, pentru că niciodată nu am fost în situaţia să-mi caut un job. De obicei, jobul mă găsea pe mine.

– E adevărat ceea ce se spune că în spatele unei femei de succes stă neapărat un bărbat puternic?
– Asta e mentalitatea generală în R. Moldova… La noi este foarte greu ca o femeie să poată reuşi în ceva, să fie avansată, pentru că întotdeauna apare acea doză de suspiciune: cine o promovează, cine stă în spatele ei? Chiar dacă obţii un loc într-o competiţie cinstită, oricum apare această îndoiala colectivă… Pentru postul de director al CI al CE, pe care l-am câştigat eu, au concurat 36 de persoane, dintre ele au fost selectate trei, preselecţia a fost făcută la Strasbourg, decizia au luat-o cei de la Consiliul Europei. Dar credeţi că am fost scutită de interpretări?!

– Sunteţi mama unui băiat, deci ar trebui să ştiţi ce e în capul tinerilor de astăzi…
– Da, sunt mama unui băiat care mi-a declarat că n-o să se însoare până la 30 şi ceva de ani. Ştiţi ce e în capul băieţilor? Lui Marius îi place un anumit tip de femei, dar sunt sigură că de însurat se va însura cu o altfel de fată. Bineînţeles, cui nu i-ar plăcea ca viitoarea soţie să aibă dimensiunile 90-60-90, să fie şi gospodină, să-i poată face sarmale şi plăcinte, ordine în casă, eventual să poată discuta cu ea despre Umberto Eco… Dar, haideţi să ne gândim ce aşteaptă femeile de la un bărbat şi ce le poate oferi acesta?


Împreună cu feciorul Marius, la Chicago

– Ce oferă, de obicei, bărbaţii moldoveni?
– Ei bine, sunt bărbaţi între bărbaţi. Unii oferă atenţie, protecţie… Alţii îşi pot permite şi câte un „desert” sau mai multe în afara unei relaţii conjugale „constante”. Există şi situaţii, când un bărbat poate oferi două-trei sudălmi şi o pereche de pumni, sau câţiva copii de care să ai grijă tot tu, să te gândeşti cu ce îi hrăneşti şi îi îmbraci… Ceea ce pot afirma cu siguranţă e că femeia în ţara noastră este extrem de desconsiderată. Cu unele excepţii, desigur.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *