Timpul.md

Actualitate 29 Mai 2020 | 15:42

Loteria Națională lansează jocul ”Bani la greu” cu câștiguri de peste un milion de lei

Loteria Națională sporește șansele moldovenilor de a completa lista milionarilor. Toată luna iunie, de luni și până vineri, câte doi participanți vor avea șansa unică de a juca pentru jackpotul de peste 1 000 000 de lei, la noul proiect TV ”Bani la greu”. Jocul se anunță a fi dinamic, plin de suspans și cu posibilitatea de a câștiga sume colosale în doar câteva minute. 

Concurenții vor fi aleși prin tragere la sorți, în baza câștigurilor ”Participare la tragere la sorți pentru Jocurile TV” din biletele de loterie, înregistrate începând cu data de 30 mai, de la miezul nopții. Biletele cu acest câștig sunt incluse în tombola de a doua zi, de luni și până vineri. Cele înregistrate vineri, sâmbătă și duminică participă la extragerile de luni.

Pentru primul joc, organizat în data de 1 iunie, la 20:45, de la Prime TV, vor fi invitate vedete, iar banii câștigați vor fi donați în scopuri de caritate. În aceeași seară vor fi aleși doi jucători care își vor încerca norocul a doua zi. Suma minimă garantată cu care poate pleca un participant este de 10 000 de lei, iar câștigul maxim depășește 1 000 000 de lei.

În vânzare sunt șapte tipuri de bilete de loterie și în fiecare dintre ele se ascunde, pe lângă premii bănești momentane, și câștiguri ”Participare la tragere la sorți pentru Jocurile TV”. Înregistrați biletele pe site-ul www.7777.md sau la numărul de telefon 022 333 777 și înscrieți-vă la tombola de a doua zi. Biletele cu aceste câștiguri se păstrează în contul participantului și vor fi incluse în extragerile viitoare pentru emisiunea tradițională ”Loteria Națională”.

Mai multe bilete înregistrate înseamnă șanse considerabil mai mari de a ajunge pe scena unde adrenalina și norocul se combină în câștiguri fantastice. Așadar, în perioada 1 iunie – 1 iulie, Loteria Națională va împărți ”Bani la greu”!

Până acum, Loteria Națională a oferit câștiguri în sumă totală de peste 460 000 000 de lei, iar 18 oameni au devenit milionari.

Mai multe informații despre regulile jocului TV special ”Bani la greu” sunt disponibile pe site-ul oficial al Loteriei Naționale - 7777.md.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus