Actualitate

Lovitură sub centură pentru Dodon. Krasnoselski: „El se laudă, dar nu are niciun rol în reglementarea transnistreană”

Indiferent de subiectul pe care l-a abordat Krasnoselski, Dodon a fost elementul cheie al discursului. Mai exact, liderul separatist l-a apostrofat pe șeful statului pentru fiecare declarație a acestuia făcută la adresa Transnistriei.

Vorbim despre deschidere podului Gura Bâcului-Bâcioc, Krasnoselski a menționat că Dodon nu are nimic de a face cu acest subiect, dar se laudă că ar fi pus umărul la acest proces.

„Dodon a început să se laude că aceasta este o înțelegere la care au ajuns elitele din Moldova și Transnistria. Nu este așa. Toată problema e în faptul că nici Igor Nicolaevici, nici angajații săi nu participă la procesul de negocieri. El pur și simplu nu știe ce se întâmplă acolo. Dar, dacă ar ști, n-ar vorbi așa. Anume grupurile de lucru, după o muncă îndelungată, au ajuns la un consesns pentru soluționarea acelor probleme care au fost rezolvate prin semnăturilepărții transnistrene și moldovenești”, a zis Krasnoselski.

Krasnoselski s-a revoltat în special datorită faptului că Igor Dodon susţine ideea implementării posturilor moldo-ucrainene pe sectorul transnistrean al frontierei.

„Nu există niciun fel de singur stat. În plus, Dodon spune că el, împreună cu Guvernul şi Parlamentul, au o poziţie consolidată comună referitoare la Transnistria. Această poziţie vizează distrugerea statalităţii transnistrene, împărţirea proprietăţii, retragerea trupelor ruseşti. În ce constă poziţia comună? Să fie alungată Rusia de aici sub nişte sloganuri despre statut neutru? În spatele cuvintelor frumoase despre unitate urmează o catastrofă. După aceasta va urma tensiune şi ar putea fi şi război. Pacificatorii sunt cei care menţin pacea şi liniştea pe meleagul nostru”, a declarat Krasnoselski.

Krasnoselski a atins și subiectul banilor rusești. Potrivit lui, „nimeni nu are voie să vorbească în batjocură despre felul în care sunt gestionați banii ruseşti în Transnistria”.

„Dacă Igor Dodon doreşte să aibă un dialog normal cu Transnistria, îi recomand să nu mai insulte poporul, elita şi preşedintele Transnistriei. Nu avem nevoie de mediatori în relaţiile cu Rusia”, a spus Krasnoselski, adăugând că însăşi Moldova „de mult este dependentă de banii europeni”.

Liderul de la Tiraspol a vorbit și despre datoria Transnistriei la gazele rusești. Acesta a explicat că în prezent Tiraspolul împrumută bani sub formă de gaze, pe care îi va returna Moscovei.

Krasnoselski a comentat mai multe declarații ale lui Dodon, printre care și cea potrivit căreia Transnistria este ancora statalității moldovenești.

„El a spus că fără Moldova nu va exista Transnistria, iar fără Transnistria nu va exista Moldova. Dar este o greşeală aici. Transnistria există şi s-a format deja, iar noi nu suntem o ancoră, suntem un stat independent şi autosuficient, cu toate elementele de putere şi trebuie să păstrăm independenţa statului nostru”, a zis Krasnoselski.

Pretinsul președinte a calificat drept falsuri declarațiile lui Dodon potrivit cărora Transnistria îi cere Rusiei atâţia bani cât vrea „Sheriff-ul”.

„La momentul de față, compania „Sheriff” este principalul contribuabil al statului nostru. Ei sunt principalii investitori. Firma nu are nicio legătură cu banii din buget. Despre ce vorbeşte Preşedintele Moldovei? De unde ia aceste date? Aşa nu se poate. Este o insultă în adresa businessului transnistrean”, a mai adăugat separatistul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *