Actualitate

Mai mulţi oficiali europeni vin în Republica Moldova săptămâna viitoare pentru a analiza evoluţia politică şi stadiul pregătirilor pentru alegeri

 Oficialii europeni vor evalua gradul de onorare a obligaţiilor şi angajamentelor asumate de Republica Moldova faţă de Consiliul Europei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, cei doi oficiali se vor documenta cu privire la evoluţiile politice din Republica Moldova, pregătirea alegerilor parlamentare şi modificările legislative referitoare la democraţie, statul de drept şi drepturile omului. Ei vor avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi preşedinţii comisiilor permanente şi ai fracţiunilor parlamentare. Agenda vizitei mai include discuţii la Guvern, Preşedinţie, CNA, CEC, BNM, CCA, Procuratura generală, Curtea Constituţională, cu societatea civilă şi reprezentanţi ai partidelor extraparlamentare.

În perioada 3-6 aprilie, în Moldova se va afla o delegaţie a Parlamentului European din Comisia pentru Afaceri Externe şi Comisia pentru Bugete, constituită din 13 eurodeputaţi. Parlamentarii europeni vor evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE şi vor monitoriza eficienţa utilizării sprijinului financiar din partea UE. Delegaţia Parlamentului European este condusă de Laima Liucija Andrikienė şi de Siegfried Mureşan.

Pe data de 5 aprilie, Parlamentul va găzdui Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE, unde va fi adoptată o declaraţie ce va conţine recomandări adresate autorităţilor Republicii Moldova şi structurilor europene.

La Reuniune deputaţii moldoveni şi europarlamentarii vor face un schimb de opinii cu privire la relaţiile UE – Republica Moldova şi evoluţiile înregistrate în privinţa implementării Acordului de Asociere şi a reformelor în diferite domenii.

Sursa: Ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *