Timpul.md

Social 14 Ianuarie 2013 | 11:30

Mai puțini căzuți pe gheață, mai mulți depresivi

 Numărul traumatismelor de sezon, în scădere ușoară după sărbători

Sărbătorile au cam trecut, iar oamenii tot apelează la spitalul de urgență. În fiecare zi, numărul persoanelor care necesită ajutorul medical depășește numărul locurilor disponibile de 600 de paturi. Cu toate acestea, medicii declară că este un lucru absolut normal pentru această perioadă și încearcă să-i ajute pe toți cei cu probleme de sănătate cu tot ce se poate.

„Oamenii continuă să vină cu traume în urma căzăturilor, chiar dacă numărul celor care se adresează la spital pentru ajutor a scăzut ușor. Vineri, spre exemplu, s-au adresat 13 persoane care au avut de suferit de pe urma alunecării pe gheață, cu toate că înainte de sărbători numărul mediu de persoane care veneau cu traumatisme, era de aproximativ 20- 30 de persoane. Zilele acestea, am înregistrat mai puține persoane care au căzut pe gheață”, a declarat purtătorul de cuvânt al centrului național de Medicină Urgentă, Petru Craveț.

Chiar dacă numărul pacienților cu diferite traumatisme a scăzut, a crescut ușor numărul pacienților cu patologii neurologice. Petru Craveț susține că aceste înregistrări au avut loc pentru că medicii nu au vrut să-i lase pe aceștia acasă în timpul sărbătorilor, deoarece aveau nevoie de ajutor.
Până la sfârșitul săptămânii trecute, Serviciul AMU a deservit la nivel de prespital 759 de pacienţi. În temei, solicitările recepţionate au vizat mai mult bolnavii afectaţi de patologii cronice şi acute. Din numărul total, 190 au fost diagnosticaţi cu boli cardiologice, 154 de pacienţi cu boli pediatrice, 63 de pacienţi cu patologii neurologice, dintre care 3 au făcut accidente cerebrale vasculare, iar serviciul „Sfatul medicului” a oferit consultaţii pentru 35 de persoane.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus