Timpul.md

Actualitate 5 Decembrie 2020 | 12:02

Maia Sandu, apel public către cetățeni: Împreună trebuie să oprim această tentativă de uzurpare a puterii!

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, îi cheamă duminică pe cetățeni la o „consultare publică” în piața principală din Chișinău, cerându-le ajutorul pentru a opri o „tentativă de uzurpare a puterii” de către Parlament, după ce legislativul a votat o serie de legi controversate.

Maia Sandu a înregistrat un mesaj către cetățeni, iar discursul său a fost difuzat vineri seara de postul public de televiziune, Moldova 1. În mesajul său, Maia Sandu condamnă evenimentele care au avut loc în ultimele zile în Parlament și a precizat că duminică, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi organizată o întâlnire cu cetățenii.

În aceste zile s-a construit o nouă majoritate parlamentară, PSRM-Șor, care nu are respect nici pentru lege, nici pentru oameni. Socialiștii au făcut această alianță pentru a adopta legi care să le permită să fure în continuare și să rămână nepedepsiți. Ieri (joi - n.r.) au votat la repezeală niște legi care nu sunt pentru oameni. Legea bugetului votată în 3 minute nu conține suficienți bani pentru medicină, agricultori, micii antreprenori. Legea cu privire la retragerea SIS din subordinea președintelui înseamnă un președinte cu mai puține împuterniciri. Ei vor să șteargă toate urmele, să-și ascundă dosarele. Planurile lor nu se opresc aici. Am văzut timp de un an ce înseamnă guvernarea lui Dodon și în ce dezastru ne-a adus aceasta. Ei vor să păstreze acest parlament în care unii deputați s-au vândut de trei ori deja. Deputați sechestrați cărora li se dă peste mână și li se spune cum să voteze. Acest Parlament trebuie să plece. Astăzi nu există 51 de deputați responsabili. Am depus contestație la Curtea Constituțională. Vom cere anularea tuturor legilor. Împreună trebuie să oprim această tentativă de uzurpare a puterii. Duminică vom organiza o consultare cu cetățenii în Piața Marii Adunări Naționale”, a declarat Maia Sandu, citată de agora.md.

Președinta i-a îndemnat pe oameni să fie vigilenți, să poarte măști și să respecte distanța socială în timpul manifestației.

Ce se întâmplă la Chișinău?

Atmosfera continuă să fie tensionată în capitala Republicii Moldova, unde duminică sunt așteptate noi proteste.

Zilele acestea au fost proteste și în fața, dar și în interiorul Parlamentului de la Chișinău. Acolo s-a instaurat o dictatură a unei majorități parlamentare, care se apropie de o lovitură de stat.

Au fost aprobate rapid de către majoritatea controlată de socialiștii lui Igor Dodon mai multe legi care destabilizează cu totul statul, îl împing mai mult în brațele Rusiei, tocmai când, în urma alegerilor prezidențiale, electoratul și-a dat votul unui președinte proeuropean.

Șeful serviciilor de informații nu mai e numit de președintele țării, ci de Parlament. Maia Sandu e lăsată de oamenii lui Dodon fără una dintre cele mai importante prerogative, cu puțin timp înainte de a-și începe mandatul în fruntea Republicii Moldova.

De asemenea, a fost adoptată o lege care oferă un statut special regiunii găgăuze, ce poate bloca orice decizie a statului și care deschide practic perspectiva federalizării țării.

Apoi, limba rusă a căpătat statut oficial.

Bugetul pe anul viitor a fost aprobat fără nicio consultare publică, pur și simplu a trecut.

Efectiv, în Parlamentul de la Chișinău s-a produs un măcel legislativ, o distrugere sistemică a statului.

Aceste demersuri intervin în condițiile în care președintele socialist al țării, Igor Dodon, considerat pro-rus, a pierdut alegerile, iar noul președinte va fi Maia Sandu, considerată un politician proeuropean. Președintelui ales îi va fi însă greu să adopte politici reformiste, în condițiile în care în Parlamentul de la Chișinău există o majoritate fidelă lui Igor Dodon. Maia Sandu a îndemnat ca cetăţenii să ceară alegeri anticipate.

Niciuna dintre formațiunile politice din Parlament nu are suficienți deputați pentru a putea guverna și de aceea, pe parcursul ultimilor ani, au fost formate majorități de conjuctură. Acum, deputaţii socialişti fideli lui Igor Dodon şi cei Partidul Şor, formațiunea primarului pro-rus din Orhei, Ilan Șor, s-au aliat și au votat, fără dezbateri şi fără a fi examinate, toate aceste proiecte de legi.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus