Timpul.md

Politică 14 Decembrie 2015 | 10:58

Maia Sandu: ”Un guvern tehnocrat ar fi mai puțin nociv pentru țară decât unul politic”

Fostul ministru al Educației, Maia Sandu susține că există argumente pro și contra unui guvern tehnocrat. Pe de o parte, într-un guvern tehnocrat pot fi adunați profesioniști care altfel nu prea au șanse să fie desemnați de partidele parlamentare.

”Pe de altă parte, un asemenea guvern nu va putea obține sprijin politic pentru reforme în Parlament. Dar dacă stăm să analizăm câte reforme au fost promovate în ultimii ani, ne convingem că suportul politic din partea actualei clase politice pentru acestea lipsește oricum. În această situație, acum un guvern tehnocrat ar fi mai puțin nociv pentru țară decât unul politic. Acesta, chiar dacă nu va putea urni carul din loc în domenii importante ca reforma justiției și combaterea corupției, ar putea totuși să facă ordine în mai multe sectoare care se află în subordinea executivului și să asigure mai multă transparență in procesul de guvernare, astfel încît să nu mai fie posibile acte de corupție de tipul celora la care am asistat în trecut, organizate cu concursul instituțiilor statului. Este foarte clar însă că partidele parlamentare nu-și doresc așa ceva și nu vor susține un guvern tehnocrat”.

Întrebat dacă Republica Moldova este un stat capturat, fostul ministru a spus că: ”În situația în care avem exemple clare când anumite instituții ale statului acționează în interesul unei persoane sau al unui grup restrâns de persoane, în detrimentul cetățenilor, uneori punând în pericol însăși existența statului, putem afirma că Republica Moldova este un stat capturat”.

Cu privire la mosul în care fac față autoritățile noastre dosarului „miliardului”, Maia Sandu a menționat că, ”instituțiile responsabile de investigarea și sancționarea persoanelor implicate în furtul miliardului încearcă să prezinte un anumit progres pe acest dosar. Am fost martorii câtorva arestări pe acest caz. Problema este că suma pentru care procurorii insistă că au dovezi despre beneficiari este mică comparativ cu suma totală a banilor dispăruți din cele trei bănci. Eu nu cred că în situația actuală instituțiile statului vor clarifica lucrurile pînă la capăt. Mi se pare cu totul bizară situația cînd Procuratura Generală lasă la libertate o persoană care spune deschis că a scos, în mod illicit, sute de milioane de dolari dintr-o bancă comercială pentru a mitui un politician. Ce să înțeleagă alți oameni de afaceri? Că ei pot proceda la fel? Că pot jefui statul pentru a mitui politicieni fără să riște nimic? Cum să crezi într-o investigare corectă a cazului de către o instituție care a spus că a știut că furtul se întîmplă, dar nu a intervenit atunci cînd încă se mai putea salva ceva? Pentru soluționarea cazului, procesul trebuie condus de alți oameni decăt cei care se află astăzi în aceste instituții. Oameni integri din afara sistemului, buni profesioniști, care vor, pe buna dreptate, să facă lumină.

sursa: moldova.org


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus