Actualitate

Marea Britanie: Jeremy Corbyn cere un vot privind Brexitul „cât mai devreme posibil”

 „Vreau să avem un vot cât de curând posibil. Dacă acest lucru înseamnă convocarea parlamentului, atunci haideţi să facem acest lucru”, a afirmat Corbyn.

Corbyn a precizat că decizia lui May de a amâna votul, programat iniţial pentru 11 decembrie, cu peste o lună, „este o manevră cinică pentru a trage de timp şi a oferi parlamentarilor o alegere între diavol şi marea albastră adâncă”.

Liderul laburist a declarat că va încerca să forţeze alegeri anticipate dacă May pierde votul.

Parlamentarii britanici se vor întoarce din vacanţă pe 7 ianuarie, însă Corbyn a afirmat că doreşte ca May să îi convoace mai devreme, pe 2 ianuarie.

May a anunţat pe 10 decembrie, în ultimul moment, amânarea votului asupra acordului Brexitului prevăzut a doua zi în Parlamentul britanic, cu scopul de a evita o probabilă înfrângere privind acest text, care le dispalce atât susţinătorilor înfocaţi ai Brexitului, care se tem de o ancorare permanentă a Regatului Unit la UE, cât şi eurofililor, care speră în continuare să se poată da înapoi.

Susţinători conservatori ai Brexitului, la fel ca aliatul nord-irlandez al Theresei May, micul partid unionist DUP, contestă în mod special soluţia numită ”backstop” sau ”plasă de siguranţă” care urmează să creeze provizoriu un ”teritoriu vamal unic”, care să înglobeze UE şi regatul, în vederea evitării unei reimpuneri a unei frontiere fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord după Brexit.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *