Timpul.md

Actualitate 6 Iunie 2019 | 11:07

Maria Ciobanu, despre decizia PAS de a susține un speaker socialist: Păcat că unii deputați moldoveni nici azi nu pot trăi fără Ceasul de la Kremlin!

Deputatul PPDA Maria Ciobanu se arată dezamăgită de unii colegi de ai săi, din blocul ACUM. În opinia ei, aceștia readuc Republica Moldova în stadiul de vasal al Moscovei. Declarația se conține într-o postare pe Facebook.

«Memorie trează... Păcat, mare păcat, că unii deputați moldoveni, care au cunoscut siberiile de gheață, nici azi nu pot trăi fără Ceasul de la Kremlin!», a postat Maria Ciobanu.

Amintim că și ieri Maria Ciobanu a întrebat-o pe lidera PAS, Maia Sandu, cum să voteze pentru Zinaida Grecianîi, cea care în 2009 a amenințat tinerii protestatari din Piața Marii Adunări Naționale cu aplicarea armelor. Sandu a răspuns în stilul său disprețuitor: „Doamna Ciobanu va decide ce va face”.

Consiliul politic al PAS a decis, ieri, cu votul a 46 de membri din 47, că formațiunea condusă de Maia Sandu va susține candidatura Zinaidei Greceanîi pentru funcția de președinte al Parlamentului. Presa a scris ulterior că împotrivă a fost doar Lilian Carp. Decizia a fost luată fără a consulta PPDA.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus