Actualitate

Marşul Centenar continuă chiar şi pe ploaie torenţială

Cântă piese patriotice, scandează mesaje unioniste și flutură steaguri tricolore. Aceasta pare să fie rețeta folosită de participanți la Marșul Centenar pentru a înainta spre Chișinău atât pe timp de caniculă, cât și pe ploaie torențială.

Zeci de unioniști din București, Chișinău, Pitești, Giurgiulești, județul Neamț și Hunedoara au mers pe jos prin ploaie torențială în weekendul trecut prin Sărmășel-Gară, Satu Nou și Silivașu de Câmpie, unde au fost întâmpinați de primarul Ioan Dâmbean, dar și de edilul de Lechința, Romeo Florian. După ce au înnoptat în Crăiești, participanții la marș au pornit spre Reghin, localitate în care sunt așteptați să ajungă luni, după ora 19:00. Cel mai în etate participant este Adrian Balica, în vârstă de 73 de ani, și vine din s. Grătiești, mun. Chișinău, transmite Infoprut.ro.



„Avem rare momente de repaus și depunem foarte mult efort, însă nu simțim oboseală, ci bucuria că am mai purtat o bună distanță de drum Flacăra Unirii, care trebuie dusă şi aprinsă la Prut, și apoi la Chișinău, pe 1 septembrie. Avem nevoie de susținerea celor de acasă. Distribuiți mesajele noastre, ca să ajungă în România întreagă!”, a îndemnat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Astăzi, 13 iulie, Marșul Centenar a ajuns la Bahnea, unde Flacăra Unirii va fi transmisă participanţilor la cea de a treia etapă, care va avea loc pe traseul: Bahnea – Hoghilag – Sighișoara – Agnita – Nocrich – Sibiu şi se va încheia marţi, 17 iulie. Etapa a patra se va desfăşura în zilele de 18-22 iulie, pe următorul traseu: Sibiu – Brezoi – Tuțulești – Mănăstirea Cozia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeș.

Flacăra Unirii este purtată sub forma unei ștafete pe o distanță de 1300 km, în 11 etape a câte cinci zile, până la Chișinău. Marșul Centenar se va încheia pe 1 septembrie, cu o manifestație uriașă în Piața Marii Adunări Naționale.

Organizatorii anunță că cei care doresc să participe la Marșul Centenar își pot alege una dintre etape aici: http://www.unire2018.ro/detalii_Marsul Centenarului  și îl pot contacta pentru înscrieri pe Nicolae Capcelea, nr. tel. +40752421442, e-mail: nicucapcelea@gmail.com.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *