Editorial

Mărul, inelul sau cununa

Ei vestesc în colinde nașterea Domnului Iisus Hristos, joacă, cântă colinde de însurătoare.

Referitor la colindele de însurătoare, apare deseori întrebarea: de ce la marile sărbători, cum ar fi Crăciunul sau Rusaliile, există aceste obiceiuri ce vorbesc de nuntă? Mulți s-au grăbit să vorbească de reminiscențe ale obiceiurilor precreștine. Nimic mai fals.
Așezarea unei comunități într-o ordine asumată, în cazul de față creștină, presupune contopirea deplină a vieții zilnice cu viețuirea creștină. Și o familie creștină se integrează perfect în marile sărbători, nunta fiind, ca și botezul, un ritual de trecere. Când altcândva să fie inclus în folclorul autentic dacă nu de marile sărbători ale comunității respective?

M-am gândit mult la acest lucru ascultând una dintre colindele mele preferate, în interpretarea dubelor din Baloșești, și anume: „Meie Lina la fântână”. Povestea acestui colind e despre o fată frumoasă care merge după apă (ori apa, știm bine, e simbol al vieții). Acolo o așteaptă trei voinici.

Primul îi cere un măr din sânul ei, trimitere evidentă spre o relație erotică. Lina îi răspunde că nu are măr pe măsura lui. Al doilea îi cere inelul ei, ca să îl poarte de degetul lui. Deja vedem că se înaintează spre o promisiune: logodna fetei. Însă ea îl respinge și pe acesta. Promisiunile, după cum știm, nu sunt respectate întotdeauna. Așa cum vă așteptați, al treilea voinic îi cere cununa și pe loc se cunună cu fata.

Evident e vorba în această frumoasă și jucăușă colindă despre o relație ce începe în sfințenie, pentru toată viața și cu asumarea creștină necesară. Iar acum trebuie să ținem cont că acest cântec e cântat la casele fetelor de feciorii satului de sute de ani. Și învățăm de aici că moralitatea unei societăți, chiar dacă depinde evident de răspunsul Linei, e dorită și de feciorii care îi duc povestea de la casă la casă.

Și alte colinde sunt specifice dubelor în zona noastră și sunt la fel de frumoase. Hora, călușeii, învârtita – sunt câteva jocuri superbe, ce amintesc de o altă integrare a comunității, de identificarea cu natura, cu formele ei de perpetuare și viețuire. Fiindcă băieții sunt cei care, înainte de a peți o fată, își demonstrează abilitățile. Practic, într-un program artistic superb de 40 de minute la fiecare casă, ni se pun înaintea ochilor cele trei tipuri de relații care definesc viața: cu Dumnezeu, cu semenul nostru, cu natura înconjurătoare.

De Jocul caprei nu mai amintesc acum, am vorbit cu multe alte ocazii. Voi menționa doar că Olimpiu Stănilă excelează în acest joc dificil și încântător.

În încheiere îmi voi exprima regretul că nu există câteva studii folclorice serioase despre dubașii de pe Valea Mureșului. Pentru că ei nu se mai găsesc în altă parte, nu în formula în care îi întâlnim de la Săvârșin până după Țara Făgetului, până spre Deva.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *