Moldova

Maşinile demnitarilor: cine, ce şi cât?

Întâietatea în topul demnitarilor cu cele mai scumpe maşini din actuala guvernare o deţine premierul Vlad Filat, cu al său BMV 760 LI. Acest automobil costă circa 130 mii de euro, cam 2,2 mln. de lei moldoveneşti. Premierul mai are, potrivit declaraţiei sale pe venit din 2009, o Niva, ce ar costa cam 6000 de euro, şi o Toyota RAV 4, anul de fabricaţie 2001, care costă cam 10.000 de euro. Deşi ultimele două automobile nu sunt înregistrate pe numele premierului, faptul că acesta este posesorul a mai multe maşini pare un lucru normal, de vreme de Vlad Filat face parte şi din topul milionarilor în lei, declarând în ultimii ani venituri de peste unu-două milioane de lei.

BMW X6 din salariul de consilier prezidenţial

Alta este situaţia în cazul unor foşti consilieri prezidenţiali, actualmente deputaţi, care, având salarii de funcţionari publici, şi-au permis să-şi procure automobile de milioane. De exemplu, deputatul comunist Oleg Reidman, care ar fi al doilea în topul nostru, deţine un automobil nou-nouţ BMW X6, care costă între 75-100 mii de euro, adică 1,2-1,4 mln. de lei. Oleg Reidman a venit în politică acum opt ani, din lumea businessului. Cât timp a fost consilierul preşedintelui Voronin pe probleme de economie, Reidman – cel puţin, formal – a trăit mai mult din modestul său salariu de funcţionar, de câteva mii de lei. Totuşi, în 2009, imediat după alegerile parlamentare, el şi-a procurat un superb automobil de lux, pe care în declaraţia sa de venit l-a indicat la un preţ diminuat… Nici acesta, însă, nu se regăseşte în veniturile familiei Reidman. Potrivit declaraţiilor pe venituri, deputatul PCRM a avut în doi ani (2007-2008), împreună cu soţia, venituri de 223 mii lei, iar în anul 2009 – 231 mii lei. O sumă de 100 mii de lei a venit în bugetul familiei de la vânzarea unui automobil.

Pe aceeaşi treaptă în clasament, cu un BMW X6, se plasează deputatul PD, Anatolie Ghilaş, fost membru al Curţii de Conturi. În declaraţia pe venit pentru 2009, el arată că are un BMW X 5. E greu de crezut că Ghilaş a preferat un BMW X5 unui X6, mai ales că în ultima sa declaraţie pe venit nu sunt indicate venituri de la vânzarea vreunui automobil. Un BMW X 5 nu chiar nou costă între 25-30 mii de euro. În ultimul an, Anatolie Ghilaş a declarat venituri numai din salariu – de 685,9 mii lei. Veniturile familiei deputatului pentru anii 2007-2008 au fost de peste un milion de lei.

Cu mandat şi cu Dodge Caliber

Topul demnitarilor cu cele mai scumpe maşini îl continuă deputatul PLDM, Călin Vieru, venit în Parlament din lumea businessului. El deţine un Lexus RX 300, anul de fabricaţie 2004, înregistrat pe numele său în 2006. Costul acestui automobil este între 53-64 mii euro. Totuşi, valoarea automobilului declarată de Călin Vieru e diminuată cam de cinci ori – numai 200 mii lei (11,6 mii euro). Un alt deputat PLDM venit în Parlament din lumea afacerilor şi care preferă automobilele de lux e Simion Furdui. Demnitarul a declarat că are o Toyota Land Cruiser, cumpărată în 2009, la preţul de 725 mii de lei, un Lexus ES 350 (725 mii lei), o Dacia (100 mii lei ) şi un autocamion Geana de 117 mii lei. Preţurile declarate corespund celor de piaţă. Nu avem nimic cu cei veniţi din business. Aceştia, cel puţin, n-au făcut averi pe banii contribuabililor. Totuşi, în cazul lui Furdui, nicidecum nu putem înţelege pe ce bani şi-a procurat automobilele, pentru că în declaraţia pe venit depusă la CEC demnitarul arată venituri de 84 mii lei pentru anii 2007-2008 şi de 67,6 mii lei pentru anul 2009 (!).

În topul primilor zece demnitari cu cele mai scumpe maşini intră şi Ludmila Belcenkova, venită în Parlament pe listele PCRM din lumea jurnalisticii (TV NIT). Ea deţine, potrivit datelor Ministerului Tehnologiilor Informaţionale, un superb Dodge Caliber, procurat nou-nouţ în 2009, imediat după alegerile parlamentare. Acest automobil costă între 25-40 mii de euro (400-600 mii lei). Experţii auto spun că astfel de automobile sunt doar câteva în Moldova şi au fost aduse la comandă din SUA, singurul dealer fiind o companie apropiată Partidului Comuniştilor. În declaraţia de la CEC, depusă înaintea alegerilor, Belcenkova arată că are un Mitsubishi Colt din 2006. Venitul său pentru anii 2007-2008 a constituit doar 16 mii de lei. Pentru anul 2009, deputata Belcenkova nu a depus, conform legislaţiei, declaraţia pe venit.

Stepaniuc n-a mâncat trei ani…

Şirul demnitarilor cu maşini de lux e continuat de deputatul Victor Stepaniuc, intrat în Parlament pe listele PCRM. El are în proprietate un Mercedes E220 CDI, care costă cam 30 mii de euro. În ultimii 12 ani demnitarul a fost deputat pe listele PCRM. Dacă e să-i calculăm veniturile, apoi Stepaniuc ar fi trebuit să nu mănânce timp de trei ani nimic, să nu se îmbrace şi nici să facă alte cheltuieli, ca să-şi cumpere maşina. Asta pentru că automobilul lui face atâta cât a agonisit demnitarul împreună cu soţia timp de trei ani. Venitul declarat al lui Victor Stepaniuc pentru 2009 este de 185 mii lei, iar pentru anii 2007 şi 2008 – de 421 mii lei. Potrivit datelor MTI, Victor Stepaniuc mai are o Honda Accord (a.p. 1999), procurată în 2005. Nu putem să nu ne întrebăm din ce surse putea deputatul să-şi procure un astfel de automobil?

Mercedes-uri E220 preferă alţi doi demnitari – ministrul de Externe, Iurie Leancă, revenit în politică din sfera businessului, şi deputatul liberal-democrat, Alexandru Cimbriciuc. Şi „eminenţa cenuşie” a PCRM, deputatul Mark Tkaciuk, intră în topul demnitarilor cu maşini de lux, numai că e ceva mai modest decât colegii săi de partid. Imediat după alegerile parlamentare din 2009 el şi-a cumpărat un automobil nou de toată frumuseţea – Mitsubishi L200. Vehiculul costă 26.500 USD (vreo 290 mii lei), dar valoarea lui, pe care deputatul o indică în declaraţia sa pe venit pentru 2009, e de 120 mii lei – cam 10.000 USD, de 2,2 ori mai puţin decât preţul real al automobilului. Ca şi Oleg Reidman, în ultimii opt ani, Tkaciuk a fost consilier prezidenţial. Prin urmare, a avut un salariu de funcţionar care, oricât ai strânge cureaua, nicidecum nu-ţi permite să procuri asemenea automobile. În 2008, demnitarul nu avea maşină. În 2009, venitul său împreună cu cel al soţiei a fost de 91.380,92 lei. Oricât am încerca să înţelegem din ce surse şi-a procurat demnitarul automobilul, nu ne reuşeşte…

Deputatul PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că are un Mitsubishi Outlander din 2008 (341.600 lei), o Toyota Avensis (248.000 lei) şi o Dacia Logan (41.700 lei). Ministrul Sănătăţii, chirurgul Vladimir Hotineanu, care a lucrat numai în instituţii medicale de stat, de asemenea are un Mitsubishi Outlander procurat în 2008, costând cam 425 mii lei. Un automobil similar are, potrivit datelor MTI, vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Stoianoglo, deputat pe listele PDM, fost procuror şi, ulterior, avocat.

Violeta Ivanov are… o motocicletă Java 350

Deputatul comunist Igor Dodon, fost ministru al Economiei, care în ultimii ani a deţinut funcţii publice, are o Mazda 6, procurată în 2004, un Nissan Micra, procurat în 2006 şi o Toyota Land Cruiser, automobil ce apare pentru prima dată în declaraţia sa pentru 2009. Preţul declarat al Toyota este de 87,7 mii lei. În realitate, un astfel de automobil costă în jur de 20 mii de euro (320 mii lei). Bugetul familiei Dodon din ultimii ani, împreună cu indemnizaţia pentru creşterea copilului pe care demnitarul o include la venituri, nu acoperă costul automobilelor pe care le are.

În topul demnitarilor cu maşini scumpe mai intră deputaţii Veaceslav Untilă cu un BMW 528; Vadim Mişin cu un BMW 525, procurat în 2005 şi un Nissan X Trail; deputaţii Vasile Balan, Ana Guţu şi Anghel Agachi – cu BMW-uri 520. Ultimul mai are şi o Dacia Logan din 2008. Ministrul PD, Marcel Răducan, are un BMW 735, procurat în 2007, care costă în jur de zece mii de euro şi un Mercedes 320; Valeriu Guma a achiziţionat în 2009 un Lexus LX 470 nu chiar nou şi mai are un VAZ 21099. Deputatul Iurie Colesnic, intrat în Parlament pe listele AMN, are, potrivit datelor MTI, tocmai cinci automobile: Mercedes 300, Chevrolet Trancer, Fiat Regata, un Suzuki din 1990 şi o Dacia Logan din 2007. În declaraţia pe venit din 2009 el a menţionat doar ultimele două automobile, pe când în registrul MTI figurează patru. Şi Alexandru Cimbriciuc are, potrivit mai multor surse, un Hammer (între 20-40 mii de euro), un Renault, un Mercedes E 220 din 2005 şi un Moskvici din 1994. Fosta ministră a Mediului, deputata PCRM, Violeta Ivanov, are înregistrate pe numele ei la MTI … o motocicletă Java 350, procurată în 2002, şi un BMW 728. Automobilul acesta costa cam zece mii de euro (peste 150 mii lei). Din biografia sa, făcută publică la momentul învestirii în funcţia de ministru, aflăm că deputata a lucrat tot timpul în instituţii de stat, respectiv, a avut un salariu de funcţionar. Deputatul Vladimir Ţurcanu are un Lexus AX 350, iar Iurie Muntean are două Mercedes-uri. Vadim Cojocaru, intrat în Parlament pe listele PL, este fan al Volkswagen-ului şi are tocmai patru astfel de automobile, ultimul fiind un Pasat B5, procurat în 2009.

Şi şeful Legislativului, Mihai Ghimpu, intră în topul demnitarilor cu automobile de lux. El şi-a procurat în 2008 un Mercedes C 180, care costă în jur de 25 mii de euro.

Comuniştii, mai bogaţi după alegerile parlamentare

Cel puţin şapte deputaţi care au muncit din greu la campania electorală a PCRM, adunând surse financiare pentru partid, la scurt timp după scrutinul parlamentar şi-au procurat maşinuţe. Din informaţia de la MTI aflăm că Oxana Domenti şi-a luat în mai 2009 o Skoda Superb, care costă în jur de zece mii de euro, Oleg Reidman – BMW – în iunie, Ludmila Belcenkova – Dodje Caliber – în iulie. În august Victor Stepaniuc şi-a procurat Mercedes, iar în septembrie Petru Porcescu a achiziţionat o Toyota Avensis, care costă peste zece mii de euro. Tot în septembrie deputatul comunist Mark Tkaciuk şi-a luat un Mitsubishi ultimul model nou-nouţ, iar Igor Dodon s-a făcut cu o Toyota Land Cruiser, care costă în jur de 25 mii euro (peste 400 mii lei).

Aleşii poporului, niţel cam „uituci”…

Verificând informaţia oferită Centrului de Investigaţii Jurnalistice de către Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, am încercat să vedem cât de oneşti sunt aleşii noştri…

Mai noul deputat comunist Eduard Muşuc a uitat să declare tocmai patru automobile: RAF 2203 din 1994, două automobile Opel Vectra procurate în 2005 şi 2008 şi un Peugeot. Ultimul automobil apare în declaraţia lui de la CEC, dar nu se mai regăseşte în cea de venit din 2009. Şi Svetlana Popa, intrată în Parlament pe listele PCRM, are în proprietate, conform datelor MTI, un Nissan Maxima, cumpărat în 2003. În declaraţia pentru anul 2009, însă, Popa spune că nu are automobil… Minte şi Anatol Popuşoi, fost director la „Moldsilva”. El deţine un Audi A 6 procurat în anul 2008, dar care nu se găseşte în niciuna din declaraţiile pe avere făcute în ultimii ani de către deputatul comunist. Vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Stoianoglo, nu declară Mitsubishi-ul procurat în 2007. Igor Dodon a uitat despre Mazda 6 care, la MTI, este înregistrată pe numele său, dar şi un Nissan Micra, care figurează în declaraţia pe venit de la CEC. Fosta ministră a Mediului, Violeta Ivanov, a scăpat din vedere motocicleta şi automobilul pe care le are, iar Dumitru Todoroglo – un automobil de fabricaţie individuală, înregistrat pe numele său la MTI în 1996 şi un Volkswagen Bora, cumpărat în 2000. Ghenadie Morcov – un Volkswagen Pasat, procurat în 2008, Ion Lupu – un autocamion ZIL 131 şi un ALCA H13X121 (nu am reuşit să dăm de capăt ce fel de vehicul e acesta), Iurie Stoicov – un UAZ 452 D.

Ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru, a uitat să includă în declaraţia sa pe venit un Mercedes 320 G, procurat în 2003, iar Alexandru Cimbriciuc – un Hammer (între 20-40 mii de euro), care apare în declaraţia de la CEC, un Mercedes E220 din 2005 şi un Moskvici din 1994, înregistrate la MTI. Din demnitarii intraţi în Parlament pe listele PD, Igor Corman a uitat să-şi treacă în declaraţia pe venit un BMW 324, procurat în 2002; Aurel Băieşu – un BMW 318, procurat în 1997 şi o Mazda 626, înregistrată în 2000. Ambele automobile nu se regăsesc în declaraţiile lui pe venit din ultimii doi ani, dar sunt în registrul MTI. Deputatul liberal Vadim Vacarciuc a uitat, se pare, că are în proprietate un autocamion MAN 19463, care la MTI e înregistrat pe numele său, iar Iurie Colesnic a trecut cu vederea trei automobile. Şi ministrul de Externe, Iurie Leancă, se pare că a scăpat din vedere un automobil atunci când a completat ultima declaraţie pe venit. De exemplu, în ultimele sale declaraţii pe venit figurează două automobile: un VAZ 2106 şi un AUDI 6. În registrul MTI pe numele deputatului mai apare un Mercedes E 220 CDI, înregistrat la 11.02.2009. Şi primarul municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă, se pare, a uitat de un automobil Nissan Serena, înregistrat la MTI în 2003, care nu se regăseşte în declaraţiile sale pe venit.

Demnitarii preferă numerele nominale

După cum arată datele Ministerului Tehnologiilor Informaţionale, demnitarii preferă numere nominale la automobilele pe care le conduc. De regulă, acestea includ iniţialele numelor demnitarilor. Automobile cu numere nominale au premierul Vlad Filat – C VF 450, Serafim Urechean – C SU 001, Victor Stepaniuc – K SW 008, Ion Balan – CT BI 888, Vladimir Hotineanu – C VH 555, Vadim Mişin – C MV 020, Svetlana Popa – C SP 440, Valeriu Ghileţchi – C VG 012, Oleg Reidman – C RO 552, Valeriu Guma – K VG 070 şi C VG 999, Oxana Domenti – C OD 311, Eduard Muşuc – C ME 975 OPEL Vectra.

P.S. Când am încheiat de scris articolul, ne-am dat seama că încă foarte mulţi demnitari, despre care la sigur ştim că nu călătoresc cu troleibuzul, nu figurează în niciuna dintre listele noastre ca deţinând vreun automobil. Cine sunt ei şi, mai ales, din ce motive nu apar aici, vom încerca să aflăm în unul din numerele viitoare…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *