Ultima oră

Miniştrii reamintesc faptul că NATO este o alianţă defensivă şi nu prezintă nicio ameninţare pentru nicio ţară

,,NATO este fundamentul apărării noastre colective: împreună reafirmăm angajamentul nostru solemn faţă de Tratatul de la Washington, inclusiv acela că un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva noastră a tuturor, aşa cum este înscris în articolul 5. NATO este cea mai puternică alianţă din istorie, garantând libertatea unui miliard de oameni, integritatea teritoriului nostru şi protecţia valorilor noastre”, indică declaraţia reuniunii de la Bruxelles, care se va încheia miercuri, potrivit Agerpres.

Miniştrii reamintesc faptul că NATO este o alianţă defensivă şi nu prezintă nicio ameninţare pentru nicio ţară.

,,Ca răspuns la un mediu de securitate mai periculos şi impredictibil, consolidăm substanţial capacităţile de apărare şi descurajare, atitudinea şi flexibilitatea NATO, susţinute de şapte ani consecutivi de creştere a cheltuielilor pentru apărare, forţe mai capabile şi pregătite, desfăşurări semnificative în misiuni şi operaţiuni şi angajamente mai profunde cu partenerii”, mai arată documentul citat.

Semnatarii atenţionează că acţiunile agresive ale Rusiei constituie o ameninţare pentru securitatea euro-atlantică, iar terorismul în toate formele şi manifestările sale rămâne o ameninţare persistentă pentru toate ţările aliate.

Pe de altă parte, miniştrii au subliniat că pandemia de COVID-19 ilustrează încă o dată că NATO întâmpină provocări în mod constant.

”Parteneriatul transatlantic rămâne piatra de temelie a apărării noastre colective, crucial pentru coeziunea noastră politică, şi un pilon esenţial al ordinii internaţionale bazate pe reguli”, au accentuat participanţii.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *