Timpul.md

Externe 1 Iunie 2016 | 10:56

Ministrul francez al economiei, dator fiscului (presă)

Ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, va trebui să plătească retroactiv impozit pe avere (ISF) după o reevaluare a patrimoniului său, potrivit site-ului internet de informații Mediapart și a săptămânalului Le Canard enchaîne.

Audiat cu ocazia unei vizite la o uzină din nordul țării, fostul bancher al afacerilor familiei Rothschild a asigurat marți că 'nu constituie obiectul niciunei ajustări fiscale', fără a dezminți totuși ca ar avea de achitat un impozit pe avere. 'Eu sunt în regulă cu administrația fiscală și cu Înalta autoritate pentru transparența vieții publice', a spus ministrul.

Intrat în guvern în august 2014 după doi ani petrecuți în funcția de secretar general adjunct la Elysee, Emmanuel Macron este o personalitate populară în Franța. El a creat recent o formațiune politică, alimentând zvonurile despre ambițiile sale cu un an înainte de alegerile prezidențiale din 2017.

Macron nu era până de curând vizat de un ISF, plătit de familiile al căror patrimoniu depășesc 1,3 milion de euro, dar — potrivit Mediapart — 'verificările întreprinse' după sosirea sa la Ministerul Economiei au determinat fiscul să-i reevalueze patrimoniul.

Astfel de verificări fac parte din regulile instituite pentru transparența vieții publice în Franța după scandalul Jerome Cahuzac, ex-ministru al bugetului, exclus din viața politică în 2013 după ce a recunoscut că disimulase existența unui cont în Elveția.

Emmanuel Macron 'a admis în final că trebuie să plătească ISF și a depus o declarație rectificativă pentru anii 2013 și 2014', continuă Mediapart, care precizează totuși că recuperarea ar urma să fie 'sub 10.000 de euro, incluzând interese și penalități'.

Potrivit Le Canard enchaîne, litigiul cu fiscul — care a provocat discuții care au durat mai mult de un an și jumătate — s-a referit în special la valoarea unui imobil al soției ministrului la Touquet, o stațiune balneară în nordul țării.

Acesta fusese evaluat de administrație la 1,4 milion de euro, în loc de 1,2 milion de euro anunțați de ministru, care a contractat un împrumut pentru a realiza unele lucrări acolo.

'Sunt pentru transparență în viața publică, sunt pentru controlul regulat și intransigent al tuturor conducătorilor publici', a declarat marți Macron, susținând că este un adept al 'secretului fiscal'.

'Nu mă las păcălit cu nimic, să știți asta !', a continuat ministrul, evocând o voință de a-l destabiliza într-un moment în care el încearcă să reînnoiască politica franceză cu idei devenite adesea subiecte de polemică.

Sursa: Agerpres

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus