Actualitate

Ministrul rus de externe spune că DESCHIS vă Rusia va CONTINUA să OCUPE ILEGAL o parte din teritoriul R. Moldova

La Moscova, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a calificat marţi drept „iresponsabil” apelul lansat de președinta aleasă, Maia Sandu, care a cerut retragere trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova și transformarea misiunii de pacificare într-o misiune civilă, internațională.

„Este puţin probabil ca acest lucru să ajute la o soluţionare şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile", a spus Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cine sunt pacificatorii

Comisia Unificată de Control (CUC) este o forță tri-laterală de menținere a păcii și o structură de comandament militar comună formată din trimiși Republicii Moldova, Transnistriei și Rusiei, care operează în „zona de tampon” de la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina. Teritoriul disputat este controlat de așa-zisa Republică Moldovenească Nistreană. La momentul actual, Federația Rusă are 400 de militari în forțele de menținere a păcii.

Cine este Armata Rusă care staționează ilegal pe teritoriul R. Moldova

Grupul Operațional al Forțelor Rusești din Republica Moldova (până în anul 1995 purta denumirea de Armata a 14-a) este formată din aproximativ 1600 de militari. Formal ex-Armata a 14-a refuză să părăsească teritoriul R. Moldova, unde staționează ilegal de aproape 30 de ani, pentru a păzi depozitul de la Cobasna, unde s-ar afla peste 20 de mii de tone de muniții. De facto, armata rusă este cea care permite existența pe teritoriul R. Moldova unei entități nerecunoscute internațional de nimeni, așa-numita „Republică Moldovenească Nistreană” sau „Transnistria”.

Menționăm că Președintele R. Moldova are atribuții constituționale în domeniul politicii externe și este comandatul suprem al forțelor armate a R. Moldova.

Armata rusă încalcă Constituția R. Moldova

Articolul 11. Republica Moldova, stat neutru

(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.

(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *