Timpul.md

Politică 9 Noiembrie 2020 | 09:40

Miniștrii Partidului Democrat din Guvernul Chicu au fost REVOCAȚI din funcții

 

Premierul Ion Chicu a anunțat că a cerut președintelui revocarea miniștrilor democrați din Cuvernul pe care-l conduce. Propunerea ar fi fost deja acceptată de instituția prezidențială, a anunțat Ion Chicu, după ședința de luni cu președintele în exercițiu și președintele Parlamentului.

Tot astăzi, ar urma să fie înaintate alte candidaturi pentru cel patru ministere conduse de reprezentanții PDM. Este vorba despre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Economiei, Ministerul Apărării și Biroul Politici de Reintegrare.

Decizia vine după ce sâmbătă Partidului Democrat a anunțat că se va retrage de la guvernare după alegerea unui nou președinte.

Premierul Ion Chicu susține că astfel vrea să evite incertitudinea în Guvern.

„Este o situație complicată, suntem la etapa de aprobare a bugetelor, respectiv ministrele trebuie să fie la nivel maxim de funcționalitate. Nu ne putem permite incertitudine sau implicarea politicului în activitatea Guvernului”.

Tot astăzi, urmează a fi înaintată și o candidatură pentru funcția de Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, după ce actualul șef al diplomației de la Chișinău, Oleg Țulea, a ales să fie ambasador în Ungaria.

Potrivit premierului, noii miniștri vor intra în funcții până diseară.

radiochisinau.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus