Timpul.md

Editorial 15 Februarie 2020 | 07:09

Moș Ion de pe strada București

Între casa regretatului interpret Ștefan Petrache și cea în care și-a dus traiul consacratul sculptor Alexandru Plămădeală, trăiește moș Ion Cernolev. Până la sfârșitul anilor ’90, acesta locuia, alături de soția sa, la Telecentru, iar când s-au mutat aici, pe strada București, în plin centrul capitalei, ambii s-au gândit că vor avea o bătrânețe liniștită. Nici unul, nici altul nu s-a gândit atunci că socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea de la târg și că, înainte de a cumpăra o casă, e bine să cercetezi mai întâi de toate cine-ți vor fi vecinii. 

De aceea fericirea celor doi a durat cât te-ai uita prin curte… Iar în curtea lor, în casa vecină, locuia o familie mai tânără. Totul părea minunat până într-o bună zi, când moș Ion a observat o lăcată nouă la ușa șurei sale din apropierea casei. I-a cerut socoteală vecinului, dar acela insista că și construcția respectivă îi aparține. E adevărat că până la urmă vecinul i-a întors șura, dar într-o seară, când se distra cu niște prieteni în curte, el a băgat în beciul moșului un furtun cu apă și a inundat pivnița. În alte zile, în curtea comună au început să intre fel de fel de mașini, mai mari și mai mici, mai curate și mai murdare. Deseori din ele se descarca zahăr sau aparate de aer condiționat, de parcă acolo ar fi fost un depozit. Odată, o mașină plină de noroi a fost spălată chiar în fața casei pensionarului, de parcă acolo s-ar fi deschis o spălătorie auto. Altădată, un automobil a staționat în dreptul ușii lui Cernolev, cu portbagajul deschis. În habitaclu se aflau vreo patru flăcăi bine făcuți, unul dintre care l-a sfătuit pe moș să fie atent la ce face, pentru că ei ar fi primit comandă să-l răpească și să-l îngroape de viu într-o pădure. Bătrânul mai povestește că, la toate reproșurile sale, vecinul îl înjura ca la gura pieței, iar alteori îl și amenința. În cel mai bun caz, era numit „păduche”…

Printre altele, vecinul a sădit un copac între cele două case, iar când pomul a crescut, el se urca pe ramuri și uneori privea pe fereastră, în casa familiei Cernolev. Nemulțumit, moș Ion s-a apucat într-o zi să taie crengile care dădeau în gospodăria sa. Pentru aceasta a fost bătut măr cu pumnii, picioarele și cu o bâtă. Suferindul s-a adresat la spital și medicii au constatat trauma, însă poliția nu a putut stabili „elemente constitutive ale infracțiunii”... Pe eroul nostru această reacție nu l-a uimit, căci mica lui căsuță este plină de hârtii cu astfel de răspunsuri din partea poliției. Încă de la bun început, el a încercat să-și apere drepturile, solicitând insistent sprijinul instituțiilor statului. Dar indiferent de gravitatea situațiilor, în cel mai bun caz i se răspundea de obicei că petițiile sale au fost „minuțios examinate”, însă nu au fost găsite dovezi. În alte cazuri, plângerile sale erau pur și simplu ignorate.

În afară de aceasta, vecinul a decis să-și lărgească spațiul locativ, inclusiv ca să dea în chirie câteva camere. A folosit în acest scop și încăperea în care se afla vechea toaletă a casei sale, pe care a amenajat-o cu toate condițiile normale de trai. Nu se știe dacă el achită impozite din veniturile încasate pentru chirie, dar asta e altă problemă. Ideea e că vecinul a mai construit o anexă la casă, care acoperă jumătate din peretele locuinței bătrânului. Anume aici și-a făcut noua toaletă și camera de baie. Astăzi, peretele moșului este umed și plin de mucegai, iar în camerele sale răzbate o putoare greu de suportat. Mai mult, țeava de scurgere de pe acoperișul anexei vine chiar în fața ușii pensionarului. Prin urmare, în caz de ploaie sau ninsoare, toată apa se prelinge în pragul casei lui Cernolev. Dar nici asta nu e tot. Când și-a instalat antena, vecinul a stricat și foile de ardezie de pe acoperișul căsuței bătrânești. Din această cauză, când toată lumea se bucură de ploaie, moș Ion plânge, fiindcă atunci apa îi curge și în pod fără răgaz. Culmea e că toate aceste lucrări de reconstrucție s-au desfășurat cu încălcarea legii, căci familia vecinului nu dispunea de autorizație de construcție.

Am relatat doar unele dintre nenorocirile care se abat asupra acestui bătrân din partea vecinului său. Scriam și mai sus că despre toate acestea poliția a fost anunțată în mod repetat, dar niciodată nimeni nu a intervenit în ajutorul său. „Ajuta-ține! Vă rog!”, așa încep sau se termină plângerile la poliție a familiei Cernolev. Oricum, oamenii legii nu au găsit componente ale infracțiunii nici măcar atunci când Inspecția de Stat în Construcții a constatat că restaurarea imobilului vecinilor a avut loc ilegal.

Constrâns din toate părțile, lipsit de drepturi și neglijat de toată lumea, bătrânului i-au plesnit într-o seară nervii. Auzind iarăși gălăgie în curte, el a ieșit și dat cu ochii de șeful întreprinderii zonale de gestionare a fondului locativ, care venise în ospeție la vecin. Pentru că acela i-a răspuns urât la întrebări, moș Ion n-a mai rezistat și a efectuat o împușcătură în mașina grangurului, din arma pe care o deținea legal. De data aceasta, poliția s-a ivit cât ai clipi din ochi și i-a luat arma. El i-a rugat pe inșii în uniformă să-i vină cumva în apărare, dar ei au plecat fără să-l audă.

În august 2018, moș Ion și-a pierdut ultimul prieten. Soția sa nu a mai rezistat batjocurii de ani de zile, la care erau supuși, și s-a stins din viață. Când a făcut o masă de pomenire în curte, vecinul îi provoca oaspeții să plece ce acolo…

O singură dată, își amintește bătrânul, i s-a făcut dreptate. După reconstrucția casei, vecinul și-a instalat opt camere de filmat, unele dintre care erau îndreptate și spre casa lui moș Ion. Atunci pensionarul s-a adresat la Centrul Național pentru Protecție Datelor cu Caracter Personal și a solicitat demontarea camerelor care-i urmăreau viața privată. Instituția respectivă i-a cerut fotografii cu toate camerele de luat vederi și probe privind funcționalitatea acestora. Din păcate, bătrânul nu a fost în stare să îndeplinească această cerință, deoarece nu avea nici aparat de fotografiat, nici telefon performant. Din acest motiv, cererea i-a fost respinsă. Nu se știe ce s-a întâmplat mai târziu, dar într-o zi, spre surprinderea tuturor, camerele de pe casa vecinului au fost scoase. A doua zi, dimineață, cineva a lovit cu putere în pervazul ferestrei moșului. Când a deschis ușa, l-a văzut pe vecin, care ieșea înfuriat din curte.

În răspunsurile aproape identice ale poliției, se menționează că Cernolev are dreptul să se adreseze în instanța de judecată, dacă nu este de acord cu acțiunile oamenilor legii. De aceea, fiind încă în viață nevastă-sa, au depus ambii mai multe cereri în judecată, dar și acolo i-a așteptat același balamuc. Pentru a nu-mi plictisi cititorul, voi vorbi mai jos doar despre unele hotărâri ale judecătorilor.

Astfel, pe 19 mai 2015, fără ca moș Ion să fie citat pentru ședință, magistratul Anatolie Galben de la Judecătoria Râșcani a confirmat că familia vecinilor a efectuat lucrări de construcție ilegal. Cu toate acestea, el a încetat procesul din cauza expirării termenului de prescripție de 30 de zile, crezând-o pe cuvânt pe vecină, care a declarat că lucrările de replanificare a imobilului ar fi avut loc în 1996. Deși, în cererea de recurs, bătrânul a atras atenția că lucrările continuau și la acea oră, Curtea de Apel nu l-a luat în seamă și a lăsat în vigoare decizia primei instanțe, din aceleași motive. Nu a avut rezultat nici cererea de revizuire, depusă de către Cernolev. O asemenea gafă a instanței nu-și găsește explicație sub nicio formă, deoarece procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor de la casa vecinului a fost întocmit tocmai la 28 decembrie 2015, adică peste șapte luni după pronunțarea deciziei judecătorești.

Acest proces-verbal a fost semnat de viceprimarul Nistor Grozavu, pretorul Oleg Poiată, arhitectul șef al capitalei Ion Carpov și alții, în pofida faptului că reconstrucția a avut loc nelegitim. Atunci moș Ion s-a adresat la CNA, solicitând deschiderea unui dosar penal contra funcționarilor nominalizați mai sus. Însă nici Centrul nu a găsit componente ale infracțiunii și l-a sfătuit pe pensionar să se adreseze în judecată. În cele din urmă, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a obligat CNA și Procuratura Anticorupție să pornească urmărirea penală la cererea lui Cernolev. Mai departe, lucrurile nu s-au mișcat din loc...

Într-un alt proces, cererea soției lui Cernolev de a i se achita un prejudiciu moral pentru încălcarea normelor sanitare în urma construirii toaletei a fost respinsă.

O singură decizie bine motivată a Curții de Apel, din 14 decembrie 2017, demonstrează fraudele săvârșite de către familia vecinilor în procesul de replanificare a casei. În concluzie, judecătorii Ana Panov, Marina Anton și Vitalie Cotorobai au obligat Pretura Centru să emită un act administrativ cu privire la demolarea construcțiilor neautorizate efectuate de către vecini. Ulterior însă Curtea Supremă de Justiție a casat această decizie.

„Vecinii mei nu-s oameni mari, dar au bani și pentru poliție, și pentru judecători, și pentru procurori. Iată de ce ei nu se tem de nimic și își bat joc de mine atâția ani în șir. Și iată de ce nimeni nu mă ia pe mine în seamă”, suspină ostenit moș Ion. El este de părere că toate presiunile la care este supus din anul 2003 urmăresc fie să-l distrugă fizic și să-l bage în mormânt, pentru ca vecinii să pună mâna și pe căsuța lui, fie să-l pună în situația de a-și lua lumea în cap și de a se muta cu traiul în altă parte. Bolnav și extenuat de lupta sa cu morile de vânt (poliția, procuratura, instanțele de judecată, primăria, pretura, CNA și alte instituții), el nu mai crede în triumful dreptății, ci își dorește un singur lucru - să nu moară umilit.

Scriu acest text, bazându-mă pe relatările subiective lui Ion Cernolev, pe corespondența sa cu poliția, precum și pe hotărârile instanțelor de judecată. Inițial, când s-a adresat la redacție și m-a rugat să fac public cazul său, dar să nu pomenesc numele vecinilor, am refuzat. Însă după ce am citit documentele pe care ni le-a adus și am descoperit istoria vie a unui cetățean călcat în picioare de toate instituțiile noastre de drept și de ordine publică, care strigă prin Europa că apără drepturile omului, mi-am zis totuși să scriu aceste rânduri. Cu alte cuvinte, acest text nu este un articol de presă, ci o poveste care arată că fața adevărată a reformei în aceste instituții se numește „moș Ion de pe strada București”. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus