Actualitate

Moarte suspectă a unui general FSB, una dintre sursele dosarului despre Trump

În dimineața zilei de 26 decembrie, generalul în vârstă de 61 de ani a fost găsit mort în mașina sa, în centrul Moscovei. Life News, un oficios al serviciilor secrete ruse, a anunțat primul pe site-ul său că Erovinkin a fost ucis. Insa mai tarziu publicatia a corectat rapid materialul, sustinand că Erovinkin a murit din cauze naturale. Anchetatorii FSB au fost chemati imediat la fața locului și toata mass-media a anuntat că Erovinkin a murit în urma unui atac de cord.

De atunci despre Erovinkin nu s-a menționat nimic in mod oficial.

Erovinkin a intrat in serviciul KGB în 1976. La mijlocul anilor 1990 a lucrat în administrația prezidențială și apoi sub conducerea lui Igor Secin. „Fiind seful consiliului de administratie de la Rosneft, Erovinkin era mana dreapta a lui Sechin și, evident – știa totul”, se arată în articol.

„Steele a scris în dosarul său că “o sursă rusa, apropiate de președintele „Rosneft“ Igor Secin (foto), „a dezvăluit detalii cu privire la o întâlnire secretă care a avut loc la Moscova, în iulie 2016, între Secin și consilierul de politică externă al lui Trump – Carter Page. Ei ar fi discutat despre piata de energie, dar și despre eliminarea sancțiunilor economice impuse împotriva Rusiei din cauza Ucrainei. Ca răspuns, Secin ar fi propus lui Trump 19% din acțiunile „Rosneft“. După cum a dat de înțeles Page, Trump urma sa ridice sancțiunile în cazul în care era ales președinte”- scrie The Daily Beast.

„Planurile de a privatiza o parte din acțiunile “Rosneft” erau stiute la acel moment doar de cateva persoane din managementul de top al companiei de stat ruse. Era un punct de discuție, ca și achiziționarea planificată de catre Rosneft a pachetului de control în compania petrolieră ”Bashneft“, care a avut loc în luna octombrie”- continuă publicatia

„Unul dintre înalții funcționari, care inițial s-a opus acestor tranzacții, a fost ministrul rus al dezvoltării economice Alexei Uliukaiev, care a fost arestat în noiembrie 2016 sub acuzația de estorcare de la Secin a unei mite de doua milioane $. A fost o operațiune clasică de inscenare, care a fost condusa de fostul KGB-ist Igor Secin“ – sustine articolul.

Chiar dacă Erovinkin nu a fost sursa lui Steele, „el era vinovat de scurgerea de informatii, deoarece era șeful pe probleme de securitate la Rosneft”.

„Întrebarea fatală nu este ce a făcut el, ci ce au crezut că a făcut el”, spune jurnalistul.

Evident ca dosarul Uliukaiev și afacerile Rosneft au un rol la intriga din jurul morții generalului Erovinkin. Dar mai mult decât probabil că adevărata cauză a morții sale a fost dosarul lui Steele“ – conchide The Daily Beast.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *