Timpul.md

Sport 19 Iulie 2017 | 14:10

Moldova are șanse mari să găzduiască europenele de lupte

Moldova are șanse mari să găzduiască Campionatul European Under 20 de lupte libere, greco-romane și feminine în 2019. La Chișinău cu o vizită de lucru a sosit președintele Federației Europene de Lupte, Tzeno Tzenov, transmite IPN.

„Șansele sunt importante în condițiile în care luptătorii moldoveni au rezultate bune pe arena internațională. Eu și colegii mei vom încerca să-i oferim această șansă Moldovei de a găzdui un Campionat European”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă președintele FEL, Tzeno Tzenov.

„Mă bucur foarte mult că avem susținere de la domnul Tzeno Tzenov și sper să organizăm această competiție și să avem evoluții cât mai bune”, a spus președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Nicolae Juravschi.

„Vrem să aducem Campionatul European la lupte libere, greco-romane și feminine în 2019 și o să ne străduim să realizăm acest lucru”, a afirmat președintele Federației Moldovenești de Lupte, Victor Peicov.

Decizia va fi luată în luna septembrie, contracandidata Moldovei fiind Spania. În 2019, Moldova va organiza și Campionatul European de haltere printre tineret.



 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus