Actualitate

Moldova cedează controlul jocurilor de noroc către două companii europene

Astfel, Agenția Proprietăților Publice din Moldova nu va mai deține monopolul jocurilor de noroc şi loteriilor în Republica Moldova, în condițiile în care guvernul a anunțat planuri de a implementa un proiect de parteneriat public-privat cu două companii din UE, transmite IPN.

Primul contract, pentru „păcănele”, a fost câștigat de Novo Gaming M Technologies, parte a consorţiului austriac Novomatic. Grupul, deținut de miliardarul austriac Johann Graf, în vârstă de 71 de ani, are operațiuni în 45 de ţări şi exportă echipamente pentru jocuri de noroc în peste 70 de state. Novomatic este una dintre cele mai mari companii de tehnologie pentru jocuri de noroc din lume.

Al doilea contract, care privește loteria şi pariurile sportive, a fost acordat NGM SPC Limited, un consorţiu format din Market AD, National Lottery şi NGM SPC Limited. Aceste companii fac parte din National Lottery, cel mai mare operator de jocuri de noroc licenţiat din Bulgaria. Rapoartele de presă spun că National Lottery s-a bucurat în ultimii trei ani de una dintre cele mai mari rate de creştere din sud-estul Europei. Compania este deţinută de controversatul om de afaceri bulgar Vasil Krumov Bozhkov, în vârstă de 62 de ani.

Acordul dintre Republica Moldova şi cele două consorţii prevede ca 75% din veniturile generate de loterie să se întoarcă la Loteria Națională a Moldovei. În ceea ce privește pariurile sportive, acestea ar urma să primească 90% din venituri. Din veniturile din „păcănele”, Loteria va primi 51%, un procent mai mare decât în alte state europene care au implementat parteneriate public-private similare.

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *