Actualitate

Moldova “şi-a asigurat” prietenia cu Rusia pentru încă 10 ani

Oficialul rus a răspuns astfel invitaţiei ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, de a veni în ţara noastră pentru a prelungi Tratatul de cooperare şi prietenie între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Discuţiile s-au desfăşurat în timp ce în faţa sediului MAEIE au avut loc câteva proteste gălăgioase.

Avionul lui Serghei Lavrov a sosit cu întârziere la Chişinău din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile. Această întârziere nu a influenţat însă agenda încărcată a diplomatului de la Moscova. În prima parte a zilei, Lavrov s-a întâlnit cu omologul său Iurie Leancă şi au vorbit pe marginea intensificării relaţiilor economice şi a reluării negocierilor oficiale în formatul „5+2” pentru reglementarea conflictului transnistrean. În partea finală a discuţiilor, cei doi oficiali au adoptat o Declaraţie comună prin care cei doi miniştri au convenit să prelungească Tratatul de cooperare şi prietenie între R. Moldova şi Federaţia Rusă, semnat pe 19 noiembrie 2001, pentru încă zece ani. Ulterior, Lavrov şi Leancă au ieşit în faţa jurnaliştilor şi au semnat Acordul de cooperare în domeniul arhivelor şi Planul de consultaţii între ministere pentru 2012.

În contextul discuţiilor privind alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei ce vor avea loc la 4 decembrie, Serghei Lavrov s-a eschivat să răspundă dacă vor fi deschise secţii de votare în regiunea transnistreană. „Vom face tot posibilul ca un număr maxim de cetăţeni ai Federaţiei Ruse să poată să-şi exercite dreptul de vot, oriunde s-ar afla ei. Cetăţenilor noştri din R. Moldova le vom asigura drepturile în limitele respectării suveranităţii R. Moldova”, a declarat Lavrov.

În a doua parte a zilei, ministrul de Externe rus s-a întâlnit cu preşedintele interimar Marian Lupu şi cu premierul Vlad Filat. Totodată, agenda vizitei mai prevedea o întâlnire cu studenţii de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.

Proteste cu fluiere

În timp ce Iurie Leancă şi Serghei Lavrov au ţinut o conferinţă de presă, vreo cinci oameni „înarmaţi" cu fluiere au protestat în faţa clădirii Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Printre aceştia se numără proaspătul moldovean John Onoje şi Oleg Brega. Ei au cerut ca Federaţia Rusă să-şi retragă trupele din Transnistria. Alături de ei mai erau vreo patru femei, membre ale organizaţiei „Salvgardare", care au protestat împotriva Alianţei Integrării Europene şi politicii promovate de AIE.

Oazu Nantoi

În opinia mea, prelungirea Tratatului de prietenie şi cooperare între R. Moldova şi Federaţia Rusă este expresia făţărniciei din ambele părţi. Conducerea R. Moldova nu poate să-şi permită să insiste asupra executării acestui tratat, pe când FR promovează tradiţional politica de standarde duble. Am în vedere faptul că se încalcă angajamentul ambelor părţi de a nu susţine separatismul sub nicio formă, în situaţia în care Federaţia Rusă întreţine militar, politic şi economic regimul separatist din stânga Nistrului.

Vom vedea în timpul apropiat care vor fi rezultatele acestei vizite. Lavrov a evitat să dea un răspuns tranşant referitor la alegerile din 4 decembrie în Duma de Stat a FR: vor fi sau nu deschise 23 de secţii de votare în stânga Nistrului, sfidând suveranitatea R. Moldova? Asta este întrebarea.

Anatol Ţăranu

Vizita ordinară a lui Serghei Lavrov la Chişinău este prilejuită de terminarea perioadei de funcţionare a Tratatului de prietenie dintre R. Moldova şi FR şi de necesitatea de promulgare a lui. Din punct de vedere diplomatic, semnarea acestui tratat este o pură formalitate. Dacă părţile nu s-au determinat să întrerupă acest contact, atunci promulgarea lui devine o chestie automată. Din punct de vedere politic, e altceva. Acest document bilateral este un tratat-cadru ce răspunde necesităţilor şi rigorilor relaţiilor interstatale moldo-ruse. Aici avem mai multe probleme. De exemplu, în tratat se prevede că părţile n-ar susţine sub nicio formă mişcări şi regimuri separatiste pe teritoriile lor. În cazul Rusiei, acest lucru poate fi pus sub semnul întrebării, luând în considerare relaţiile pe care le are Moscova cu regimul separatist de la Tiraspol. În anumite momente, aceste relaţii pot fi calificate de partea moldovenească ca susţinere a acestui regim şi, deci, ca încălcare a prevederilor tratatului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *