Timpul.md

Auto 15 August 2020 | 11:43

Motivul pentru care polonezii se așteaptă ca Dacia să aibă vânzări mai bune decât Skoda sau Toyota

 

Dacia pregătește lansarea noului Sandero, model așteptat cu nerăbdare în Polonia.

Jurnaliștii polonezi mizează că mulți dintre clienții unor mașini precum Skoda Octavia și Toyota Corolla vor alege modele Dacia în anii următori.

„Prețurile ridicate de la generație la generație îi vor determina pe oameni să aleagă soluții mai economice. În condițiile în care Skoda Octavia costă peste 82.000 de zloți (aproximativ 18.700 de euro), iar Toyota Corolla are un preț de pornire de 76.000 de zloți (aproximativ 17.300 de euro), prețurile oferite de Dacia, chiar și pentru versiunile echipate, sunt extrem de atractive”, scrie Francuskie.

„O mașină nouă, ieftină si cu o garanție pe mai mulți ani este ceea ce-și doresc cei care nu vor să cumpere o mașină second hand. Iar Dacia Sandero, contruită pe platforma lui Clio V, poate fi o variantă foarte interesantă. Unul dintre marile avantaje în a cumpăra un model Dacia este reprezentat de garanția de 5 ani. De asemenea, instalația GPL din fabrică reprezintă un mare plus”, continuă sursa citată.

Polonezii sunt convinși chiar că și primului model electric din istoria Dacia, Spring, va avea succes.

„Modelul Dacia Spring va fi oferit în câteva luni și va fi mult mai ieftin decât Renault Zoe, liderul acestui segment în Europa. Dacia poate fi foarte optimistă în privința viitorului pe piața din Polonia”, conchide publicația în cauză.

Dacia va lansa noua generație a modelului Sandero în toamnă, în timp ce Spring va fi disponibil din primăvara anului viitor.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus