Social

MTIC a lansat concursul „Generaţia Z” pentru tinerii talentaţi în domeniul IT

Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) a dat mierucri startul concursului tinerelor talente în domeniul IT „Generaţia Z”.

Cîştigătorii concursului vor fi desemnaţi pe 17 mai, de Ziua mondială a comunicaţiilor şi societăţii informaţionale.

Ministrul Pavel Filip a încurajat elevii, studenţii și tinerii specialişti să participe la concurs şi să beneficieze de avantajele pe care le oferă acesta. „Competiţia „Generaţia Z” este pentru cei care nu-şi imaginează viaţa fără computer şi au crescut odată cu internetul, pentru care conversaţiile în lumea virtuală sunt la fel de fireşti ca cele din viaţa reală. Ţinta acestui concurs sînt mai ales tinerii care doresc să-şi facă din pasiunea pentru tehnologiile moderne o viitoare profesie. Vă propunem un concurs de idei, iar cele mai bune vor fi remunerate cu premii pe măsură – burse anuale la colegii şi universităţi, notebook-uri, tablete etc”, a menţionat Filip.

Doritorii să participe la concurs pot prezenta proiecte realizate în domeniul tehnologiei informaţiei care să se încadreze în următoarele cinci categorii: elaborare/creare soft, desen digital tematic, prezentări multimedia, web design, electronică aplicată şi comunicaţii. Participanţii vor demonstra proiectele în trei etape – de preselecţie, regionale (Bălţi, Chişinău, Cahul) şi cea finală, de premiere la Gala TIC 2015. Concursul este deschis participării tuturor tinerilor din R. Moldova, inclusiv din autoproclamata rmn.

Generaţia Z este o sintagmă ce se referă la tinerii născuţi între anii 1992-2000. Expresia este folosită în demografie, ştiinţe sociale, marketing şi caracterizează persoanele care au copilărit dispunînd de calculatoare, jocuri video, au navigat pe internet şi nu-şi imaginează cum arată o lume fără telefoane mobile.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *