Timpul.md

Constantin Tănase 4 Aprilie 2017 | 08:37

„Mulțumesc, frate Urmuz”, Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009

Ați văzut cu câtă eleganță diplomatică a aruncat V. Voronin pisica moartă a CSI-ului în curtea Parlamentului? Fiind întrebat ce crede despre abandonarea respectivei organizații în contextul ultimelor declarații antiseceiste ale lui Iușcenko și Saakașvili, Voronin a răspuns că la noi respectiva chestiune o decide Parlamentul... 

Suntem doar republică parlamentară, ce dracu”! În alt context, el a comparat CSI-ul cu o valiză fără mâner pe care nici n-o poți duce, nici nu te lasă inima s-o abandonezi. Comparația e bună. Pentru Voronin nu numai CSI-ul, dar în general, întreg trecutul sovietic este o valiză fără mâner... De aceea, el trăiește o dramă a sfâșierii, a permanentei dedublări: vorbește despre integrarea europeană, iar inima îi plânge după defuncta URSS...

Într-un anumit sens, întreaga societate moldoveană este o proiecție a acestei dedublări e președintelui. Aici, probabil, trebuie căutată explicația nemișcării noastre înainte: o țară cu o populație săracă, cu viziuni radicale de stânga este impusă de situație să construiască capitalismul. Într-o asemenea țară, bolnavă de nostalgia trecutului, forțele cu adevărat democratice nu au o bază socială, nu pot câștiga alegerile și prelua puterea. Într-o asemenea țară, regimul democratic poate fi adus numai de tancurile NATO. Ca în Irak. Capra (moldoveană) nu merge de voie la târg. Dacă nu a vrut să meargă legată de căruța românească, va trebui să meargă legată de tancurile NATO.

P.S. Citesc rândurile de mai sus și pufnesc în râs. Iată am scris, ei și? Doar am scris degeaba, nu? Într-un cântec de epocă revoluționară, închinat „celor mai triști ca noi” se spunea că „un cântec nu-i nimic pe lumea asta, dacă nu face mai cald în casele în care-i frig”. La fel se întâmplă și cu „editorialele” noastre - ce rost mai au dacă nu „fac mai cald în casele în care e frig”? Eu m-am săturat să mai scriu lucruri corecte și înflăcărate. Constat, cu durere, că scrisul meu (al nostru?) nu schimbă nimic. Pe orizonturile Tzării cresc mușchi și licheni, nu-i așa, iubite dascăle Urmuz?

Apropo, ieri, dl Urmuz, primul producător autohton de anti-proză, mi-a trimis un mesaj în legătură cu sărbătorirea la Chișinău a zilelor culturii slave. Mesajul mi-a fost expediat din azilul de veverițe din Dumbrava Roșie unde are loc un congres al fluturilor care, în timpul regimului de ocupație, s-au înecat în sângele cald al trandafirilor. La mesaj este atașată o replică dură adresată celor care cred că metaforele, avangardismul în general, sunt incompatibile cu editorialele politice, că procedeele absurdului compromit geometricul, bosumflatul, arogantul și impotentul gen.

... Adevăr grăiesc vouă, frați și surori întru Hristos și Voronin, Moldova nu mai poate fi salvată cu editoriale tradiționale. A venit timpul revoluțiilor și în acest domeniu. Apostolii au revoluționarizat omenirea cu pilde și parabole, nu cu editoriale. Laudă formelor fără fond! Laudă refugiului în sintaxa toamnelor, unde timpul miroase a nuntă stricată! Laudă albinelor bețive, bete de polen! Laudă câmpiilor naționale, minate cu semințe de flori de dor!

O coloană de tancuri NATO, cu țevile încărcate cu ciocârlii – iată singura strategie salvatoare.
Acest adevăr a fost fixat și în rezoluția finală a congresului, votată cu simpla majoritate de voturi. Au votat împotrivă numai optimiștii și căprioarele divorțate. S-au abținut îngerii de vârsta a treia. Pruncii n-au participat la votare, căci au părăsit sala de ședințe înainte de a se naște.

Mulțumesc, dascăle Urmuz, că nu mă lași singur în aceste vremuri grele.

Constantin Tănase

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus