Timpul.md

Actualitate 20 Martie 2019 | 11:21

NASA a povestit despre uriașa explozie de meteor în Kamciatka, pe care rușii nu au observat-o

În decembrie 2018, în largul coastei Kamciatkai din Rusia, a avut loc cea mai mare explozie a unui bolid natural din ultimii ani. Pentru că acest lucru s-a întâmplat departe de zonele locuite, „musafirul” din spațiul cosmic nu a fost observat, potrivit BBC, care îl citează pe reprezentantul NASA, Lindley Johnson.

În timpul exploziei meteoritului, acesta a eliberat în atmosfera de 10 ori mai multa energie decât bomba atomică de la Hiroshima. Johnson a explicat că meteoriti de asemenea dimensiune cad pe Pământ de două-trei ori în 100 de ani.

NASA a explicat că meteoritul a intrat în atmosfera Pământului pe 18 decembrie în jurul prânzului la o viteză de 32 de kilometri pe secundă, în unghi foarte mic de șapte grade. Distrugerea meteorului și formarea undelor de șoc au avut loc la o altitudine de 25,6 kilometri deasupra suprafeței planetei. Puterea exploziei a fost de 173 kilotone (echivalent TNT).

Explozia a eliberat 40% din energia meteorului din Celiabinsk (Rusia), care s-a prăbușit pe Pământ în 2013. De data aceasta dezastrul natural s-a produs deasupra Marii Bering, astfel încât explozia meteoritului nu a provocat rezonanță publică.

Explozia în atmosferă a fost înregistrată de sateliții militari americani, după care Pentagonul a transmis NASA informațiile despre incident. De asemenea, căderea meteorului a fost filmată și de satelitul japonez Himawari.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus