Actualitate

Natalie Portman: Legea care defineşte Israelul exclusiv ca „stat-naţiune al poporului evreu” este rasistă

 Într-un interviu acordat ziarului Al-Quds Al-Arabi din Londra, tradus de Al Jazeera şi Haaretz, actriţa a descris legea ca „rasistă”: „Este o greşeală şi nu sunt de acord cu ea… vieţile oamenilor sunt afectate la nivel personal de decizii luate de politicieni”.

„Sper doar că vom fi capabili să ne iubim cu adevărat vecinii şi să colaborăm”, a mai spus ea.

Legea stipulează că ebraica este singura limbă oficială, renunţându-se la arabă, care avea acelaşi statut din 1948 (formarea statului), şi că aşezările evreieşti reprezintă interes naţional. În plus, „întregul Ierusalim unit” este considerat capitala.

În Israel trăiesc 1,8 milioane de arabi, care reprezintă aproximativ 20% din populaţie.

Legea a fost contestată la nivel naţional şi internaţional, fiind criticată inclusiv de preşedintele turc Recep Erdogan care a caracterizat Israelul drept „cea mai sionistă, fascistă şi rasistă ţară din lume”.

Comentariul lui Portman, care are dublă cetăţenie (americană şi israeliană), vine după jumătate de an de când a stârnit nemulţumiri în rândul israelienilor pentru că a refuzat premiul Genesis şi l-a criticat pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu.

Natalie Portman, născută pe 9 iunie 1981, s-a remarcat încă de la primul ei rol, în thrillerul de acţiune „Léon” (1994), în care a jucat alături de Jean Reno. A fost distribuită apoi în rolul Padmé Amidala în trilogia „Star Wars”. A câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizată la Oscar pentru interpretarea din „Closer” (2004) şi a impresionat în alte filme, precum „V for Vendetta” (2006), „Goya’s Ghosts” (2006), „The Other Boleyn Girl” (2008) şi „Thor” (2011).

În 2010, Natalie Portman a jucat rolul principal din drama psihologică „Black Swan”, de Darren Aronofsky. Criticii au fost entuziasmaţi de evoluţia actriţei americane, care a câştigat cu acest rol, în 2011, premiul Oscar, al doilea Glob de Aur din carieră, SAG Award şi premiul BAFTA.

Actriţa a fost premiată la Palm Springs International Film Festival pentru interpretarea fostei prime doamne a Statelor Unite ale Americii Jacqueline Kennedy Onassis, în filmul biografic „Jackie”, care i-a adus şi o nominalizare la Oscar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *