Timpul.md

Actualitate 14 Decembrie 2018 | 13:27

NATO „regretă” decizia Kosovo de a-și face armată și anunță „reexaminarea” angajamentului față de această țară

NATO a denunțat vineri decizia Kosovo de a transforma forțele sale de securitate în armată și va "reexamina nivelul angajamentului" alianței în această țară, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, citat de AFP.

"Regret că a fost luată această decizie în ciuda preocupărilor exprimate de NATO (...) Consiliul Atlanticului de Nord va fi nevoit de acum să reexamineze angajamentul NATO față de Forțele de securitate din Kosovo" (KSF), a afirmat el.

Parlamentul din Kosovo a votat vineri o lege care transformă forțele sale de securitate într-o armată, o decizie care a stârnit furia minorității sârbe și a Belgradului.

"Dacă este adevărat că, în principiu, Kosovo are dreptul să transforme KSF, am indicat în mod clar că momentul este prost ales", a comentat Jens Stoltenberg.

"Toate părțile trebuie să vegheze ca această decizie să nu exacerbeze și mai mult tensiunile în regiune", a avertizat el.

NATO conduce din iunie 1999 o operațiune de susținere a păcii în Kosovo prin intermediul Forței pentru Kosovo (KFOR), cu efective în prezent de 4.651 de militari.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus