Timpul.md

CSI / Rusia 1 Octombrie 2020 | 10:03

Navalnîi merge înainte: Datoria mea este să rămân aşa cum sunt, cineva căruia nu-i este frică

Opozantul rus Aleksei Navalnîi îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin că se află ”în spatele” otrăvirii sale cu noviciok, în primul său interviu, acordat revistei germane Der Spiegel, publicat joi, la o săptămână după ce a fost externat din Spitalul Charité din Berlin, unde a primit îngrijiri, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Afirm că Putin se află în spatele acestui act, nu văd altă explicaţie”, a declarat el pentru revista germană Der Spiegel, care a publicat joi fragmente din interviu pe site.

”Datoria mea, în prezent, este să rămân aşa cum sunt, cineva căruia nu-i este frică. Şi nu mi-e frică”, declară principalul opozant al Kremlinului.

Potrivit der Spiegel, Navalnîi şi-a confirmat în acest interviu, care urmează să fie publicat integral joi, intenţia de a reveni în Rusia după ce se vindecă.

Un neobosit activist în lupta împotriva corupţiei şi un critic feroce al Kremşinului, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a simţit rău la 20 august, la bordul unui avion, în Siberia, unde se afla în campanie electorală.

Trei laboratoare europene au conchis că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, conceput în scopuri militare în epoca sovietică, iar capitale occidentale au îndemnat Rusia să prezinte explicaţii şi să ancheteze. Moscova a respins toate acuzaţiile.

Aleksei Navalnîi a fost externat în urmă cu o săptămână de la Spitalul Charité, unde a primit îngrijiri timp de o lună. El îşi continuă convalescenţa în Germania, un proces care, potrivit unei purtătoare a sa de cuvânt, necesită ”mult timp”.

Moscova acuză Berlinul de provocare

Pe de altă parte, Rusia a acuzat miercuri Germania de ”provocare”, după intervenţia ministrului german de Externe Heiko Maas la Adunarea Generală (AG) a ONU, cu privirea presupusa otrăvire a opozantulu rus.

În discursul video pe care l-a susţinut marţi la AG, Maas a denunţat faptul că ”această încălcare (a interdicţiei armamentului chimic), aşa cum am putut observa împreună cu partenerii noştri, în cazul otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, este o problemă pentru întreaga comunitate a statelor” şi a îndemnar Rusia ”să facă mai mult pentru a clarifica acest caz”.

”Pare o provocare ca Germania să se folosească, de această dată, de înalta tribună a ONU pentru a repeta reproşuri fără fundament cu privire la aşa-zisul recurs la o substanţă toxică militară împotriva lui A. Navalnîi”, a reacţionat miercuri, într-un comunicat, diplomaţia rusă.

Ea a denunţat ”elucubraţii publice” care constituie, în opinia Moscovei, ”continuarea unei linii deschis ostile antiruse a Berlinului” şi a acuzat din nou Germania de faptul că refuză să coopereze cu Rusia în acest dosar.

”Având în vedere comportamentul Germaniei şi aliaţilor săidin UE şi NATO (…), este imposibil să avem a face cu Occidentul până când nu încetează să folosească metode de provocare şi de falsificare şi până când nu începe să se comporte în mod cinstit şi responsabil”, ameninţă în comunicat Ministerul rus de Externe.

Spitalizat iniţial în oraşul Omsk, în Siberia, după ce s-a simţit rău într-un avion, Navalnîi a fost transferat la 22 august la Spitalul Charité de la Berlin, unde a fost vizitat de către cancelarul Angela Merkel.

”Nu sinţi că te doare, dar ştii că vei muri”, declară opozantul rus în interviul acordat Der Spiegel, evocându-şi otrăvirea.

Noviciok a fost folosit în otrăvirea lui Serghei Skripal, un fost agent din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU care lucra în acelaşi timp pentru serviciile britanice de informaţii. El a fost găsit inconştient împreună cu fiica sa, Iulia, pe o bancă, la Salisbury, în Anglia, în martie 2018.

Şi Navalnăi şi Skripal au supravieţuit, însă Dawn Sturgess a murit după ce a atins o sticlă care conţinea noviciok. Moscova neagă orice responsabilitate şi în acest dosar.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus