Timpul.md

Actualitate 25 Septembrie 2019 | 08:54

Negocieri cu FMI /// Maia Sandu anunță că vor urma NOI MĂRIRI DE taxe

Asta a declarat prim-ministra Maia Sandu, în contextul în care, în curând, vor fi inițiate noi negocieri cu Fondul Monetar Internațional, unde se va discuta despre lărgirea bazei fiscale prin majorarea plătitorilor de impozite.

„Cei care au mai mulți bani, să plătească mai mult”, a spus șefa Executivului în cadrul emisiunii „Moldova în direct” la Moldova 1. „Toată lumea își dorește același lucru – ca toți să plătească impozite. Am avut situații cu diverse companii cu mulți bani, dar care beneficiază de facilități fiscale.

Ceea ce ne dorim e ca toată lumea să plătească impozite, fiindcă atunci o să putem să investim mai mult. O să încercăm să mergem pe impozitarea progresivă – cei care au mai mulți bani să plătească mai mult, să-i ajute pe cei cu venituri mai mici.

O să examinăm revenirea la această impozitare progresivă”, a declarat Maia Sandu. În prezent, toate persoanele fizice și juridice, cu unele excepții, plătesc un impozit pe venit de 12%. Amintim că, recent, Guvernul a elaborat noi măsuri fiscale, aprobate de Parlament, care, potrivit Ministerului Finanțelor, urmează să aducă venituri de un miliard de lei la bugetul de stat.

NOTA REDACȚIEI - Amintim cititorilor că aproape un milion de moldoveni au plecat să lucreze în alte țări doarece în R. Moldova nu există locuri de muncă bine plătite. Dacă „planul” Maiei Sandu se va realiza, nu există perspective ca aceste locuri de muncă bine plătite să apară, deoarece Guvernul planifică să le taxeze suplimentar. În același timp, scăderea taxelor pentru salariile minime, nu va face altceva decât să țină o parte a populației la limita de jos a veniturilor.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus