Timpul.md

Editorial 16 Martie 2013 | 10:03

Nesimțirea nu are naționalitate

O bună bucată de vreme după ce m-am stabilit la Chișinău, m-am întrebat care sunt motivele resentimentelor unor basarabeni față de cei din România.

În timp, am avut ocazia să constat că, deși erau susținute cu texte șablon din varianta bolșevică, adică debilă, a istoriei, românii au din cu totul alte motive o imagine proastă în ochii unor oameni ai locului. În ciuda argumentației oficiale, nici acuzele aberante că sunt „fașîști” sau urmași ai regimului burghezo-moșieresc care a „ocupat” Basarabia în interbelic, nici măcar legenda celebrei palme a jandarmului român nu sunt resorturile care îi determină pe unii dintre ei să aibă sentimente care merg de la reținere și până la ură față de cei din dreapta Prutului. Nici vorbă…

Explicația acestui fenomen este una pe cât de banală, pe atât de îngrijorătoare. Este vorba de incidente la nivel personal, despre mărunte ciocniri individuale, care au marcat prin traume psihice minore, dar memorabile, întâlnirile cu persoane din România. O afacere eșuată, o insultă gratuită, o iubire neîmplinită, un produs furat de pe o tarabă dintr-un târg din România, o atitudine neprietenoasă a unui funcționar de la vamă, gesturi mărunte, dar care, adăugate la stocul de informație falsă despre cei din țara mare, ridică ziduri nevăzute, dar inexpugnabile la nivel mintal, între populația românească de pe ambele maluri ale celui mai urât râu din istoria României.

Există în psihologie o teorie, numită „Piramida lui Janet”, potrivit căreia o durere de măsea este mult mai apăsătoare pentru un individ, decât soarta a zeci de mii de victime într-o calamitate din celălalt colț al lumii. Tot așa, o experiență personală nefericită poate prevala asupra unor superbe momente de istorie comună. Limbă, credință, tradiții, valori - toate sunt șterse cu buretele atunci când un nesimțit, posesor de documente românești prin naștere, îl numește zeflemitor pe fiul sau nepotul celui deportat în gulag: „băi, rusule!”. Personal, am avut ocazia să mă ciocnesc de mediocritatea unor concetățeni de-ai mei care, odată ajunși la Chișinău, afișau o atitudine de conquistadori retardați vizavi de băștinași. Complexați care nu au niciun merit acolo, vin să-și descarce frustrările aici, adăugând resentimente la zestrea de prejudecăți despre românii de peste Prut. Nu mi-e rușine că sunt român când îi întâlnesc, ci mi-e rușine că ei se denumesc români.

În atare situație, nu îmi rămâne decât să apelez la înțelepciunea celui afectat de lipsa de educație a „compatriotului” și să îl rog să țină seama de o vorbă veche românească referitor la uscăciunile din păduri. Și să îi demonstrez că „românașii”, așa cum îi alintă ei pe frați, sunt, în majoritatea lor covârșitoare, oameni toleranți, iubitori de neam, pașnici și cu mult bun-simț. Adică, frumoși și buni. Întocmai ca și frații lor, românii din Basarabia.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus